Soacra lui Geoană, Margareta Costea, audiată la DNA
Margareta Costea, soacra preşedintelui Senatului Mircea Geoană, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiată în dosarul în care senatorul Cătălin Voicu este acuzat de fapte de corupţie.

Soacra lui Geoană, Margareta Costea, audiată la DNA (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
La ieşirea din sediul DNA, Costea a negat că i-ar fi cerut senatorului Voicu să intervină la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 în legătură cu o plângere a unui lider ONG, Bogdan Drăghici, privind modul în care ea a obţinut certificatul de revoluţionar.
Bogdan Drăghici acuza în plângerea făcută la Parchet că Margareta Costea ar fi obţinut în mod fraudulos un certificat de revoluţionar, susţinând că aceasta a minţit că a participat la revoluţia din 1989, la sediul TVR.
În urmă cu o zi, fostul prim-procuror al Parchetului Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, Mircea Ene, a fost audiat de procurori anticorupţie în cazul senatorului Cătălin Voicu, despre modul în care s-au soluţinat două sesizări privind-o pe soacra lui Mircea Geoană, Margareta Costea.
Mircea Ene, coleg cu Dan Chiujdea - şeful Parchetului sectorului 1 Bucureşti, suspendat din funcţie pe perioada mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii -, a fost întrebat despre modul de soluţionare a două sesizări referitoare la Margareta Costea, una vizând un imobil, iar alta o plângere privind dobândirea calităţii de revoluţionar, au declarat surse judiciare.
Potrivit unor surse judiciare, pentru obţinerea certificatului de revoluţionar, Margareta Costea, care ar fi apelat la ajutorul lui Cătălin Voicu, i-ar fi promis parlamentarului că îl sprijină pentru a ajunge ministru de Interne.
Margareta Costea, mama Mihaelei Geoană, a spus recent că dosarul privind certificatul său de revoluţionar a fost închis în urmă cu patru ani, când nu îl cunoştea pe Voicu.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:59
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă / Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate
-
astăzi, 12:40
Israelul evacuează taberele din Cisiordania şi interzice întoarcerea refugiaţilor