Prima pagină » Social » Şoarece viu, găsit într-o pungă cu chifle la un restaurant din Timişoara

Şoarece viu, găsit într-o pungă cu chifle la un restaurant din Timişoara

Reprezentanţii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului (OPC) Timiş au început o anchetă după ce patronul unui restaurant din Timişoara a depus o plângere în care sesiza că a găsit un şoarece viu într-o pungă cu chifle primită la local.
Şoarece viu, găsit într-o pungă cu chifle la un restaurant din Timişoara
19 nov. 2009, 15:15, Social

„Patronul unui local de alimentaţie publică ne-a sesizat după ce a găsit un şoarece viu într-o pungă în care se aflau două chifle. Chiflele nu au fost servite clienţilor restaurantului. Punga tocmai era desfăcută de angajaţii localului când a fost descoperit şoarecele„, a declarat, joi, directorul interimar al OPC Timiş, Marinela Iliaş.

Conform sursei citate, OPC a început o anchetă în acest caz, pentru a stabili cum a ajuns şoarecele în punga cu chifle.