Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Prahova, Daniel Radu, o femeie din localitatea prahoveană Călineşti a reclamat la Poliţie că fiica sa, în vârstă de 12 ani, a fost violată, în repetate rânduri, de către un bărbat de 64 de ani din municipiul Câmpina şi de nepotul acestuia.
În reclamaţia depusă marţi la Poliţie, femeia a povestit că anul trecut l-a cunsocut pe bărbatul de 64 de ani, când acesta s-a mutat din Câmpina şi a locuit în gazdă la mama sa, în Călineşti. În timp, bărbatul s-a împrietenit cu familia celei care îl găzduia şi le-a cerut părinţilor fetei de 12 ani să o lase pe copilă în vacanţe la el, la Câmpina. Părinţii şi-au dat acordul, iar fata a mers în vacanţele şcolare din 2011 la Câmpina, unde bărbatul şi nepotul acestuia au constrâns-o să întreţină relaţii sexuale cu ei.
Părinţii fetei susţin că au aflat despre acest lucru abia în luna octombrie, dar că au sesizat cu întârziere Poliţia întrucât nu au avut bani pentru un control ginecologic şi, în plus, au încercat să rezolve problema pe cale amiabilă.
În timpul audierilor, atât bărbatul de 64 de ani cât şi nepotul acestuia au negat că ar fi violat-o pe fata de 12 ani. Fetiţa a fost dusă la Spitalul din Câmpina, unde a fost supusă unui control ginecologic în urma căruia medicii au confirmat că fata a întreţinut relaţii sexuale şi că nu este însărcinată. Pe corpul fetei nu au fost descoperite urme de violenţă.
Anchetatorii au cerut o expertiză medico-legală în acest caz, urmând ca în funcţie de concluziile acesteia să continue investigaţiile.