Societate din Năvodari amendată cu 50.000 lei pentru nerespectarea regulilor de securitate chimică

Publicat: 31 05. 2023, 22:16
Actualizat: 31 05. 2023, 22:18

Societatea se ocupă de producerea îngrăşămintelor chimice şi de comerţul cu produse chimice.

Fişele cu date de securitate pentru substanţele chimice şi amestecurile produse de societate nu conţineau scenarii de expunere, ceea ce contravine prevederilor legale.

„Obiectivul principal al inspecţiei a fost verificarea conformării cu Regulamentul REACH, prevederi care se aplică producătorilor, importatorilor, utilizatorilor care produc, introduc pe piaţă sau utilizează substanţele că atare sau în compoziţia amestecurilor ori a articolelor. Au fost verificate fişele cu date de securitate (FDS) pentru substanţele chimice şi amestecurile de substanţe produse de societate, precum şi etichetarea şi ambalarea produselor, constatându-se că fişele cu date de securitate pentru substanţele chimice şi amestecurile de substanţe produse nu conţin scenarii de expunere, obligaţie prevăzută de HG 477/2009 şi Regulamentul (CE) nr.1907/2006 REACH”, anunţă Garda de Mediu Constanţa.

Fişele cu date de securitate trebuie să conţină informaţii esenţiale precum frazele de pericol şi de precauţie, condiţii de manipulare şi depozitare, şi trebuie transmise către utilizatorii produselor pe lanţul de aprovizionare.