- Home
- Social
- PLOIEŞTI, (27.03.2018, 19:02)
- Laura Petrescu
Socrul lui Sebastian Ghiţă susţine că DNA i-a pus sechestru pe cont
Socrul lui Sebastian Ghiţă, Dumitru Cârstea, susţine că DNA i-a pus sechestru pe contul în care avea agoniseala de-o viaţă, fără să fie înştiinţat. ”Este fie o formă de intimidare, fie una de pedepsire, după ce am spus că Laura Codruţa Kovesi a fost în casa lui Sebastian Ghiţă”, spune bărbatul.

Socrul lui Sebastian Ghiţă susţine că DNA i-a pus sechestru pe cont
Dumitru Cârstea a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a aflat că are sechestru pe cont în momentul în care, luni seară, a mers la cumpărături, iar în momentul în care a vrut să plătească i s-a spus că acel card este inutilizabil.
”M-am dus să fac nişte cumpărături la un magazin şi când am vrut să plătesc mi s-a spus că nu pot folosi acel card, că tranzacţia este respinsă. Marţi dimineaţă m-am dus la bancă să văd ce se întâmplă şi am văzut că scrie negru pe alb că am sechestru pus de DNA. De ce? În ce bază? Nimeni nu a ştiut să zică nimic”, a declarat Cârstea.
Socrul lui Sebastian Ghiţă a spus că a făcut o cerere către bancă prin care a cerut informaţii legate de motivele care au stat la baza instituirii sechestrului pe cont.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
”Am o sumă apreciabilă în acel cont. Este toată agoniseala pentru zilele negre care ar urma să vină. Mie nu mi s-a comunicat că am sechestru pe cont. Nu am avut niciun dosar. Ştiu că nu am nici acum”, a mai spus Dumitru Cârstea.
În opinia acestuia, sechestrul reprezintă ”o formă de intimidare sau pedepsire”.
”Este fie o formă de intimidare, fie una de pedepsire, o răzbunare, asta că în urmă cu câteva zile am zis pe post că Laura Codruţa Kovesi a fost în casa lui Sebastian Ghiţă”, a afirmat socrul lui Sebastian Ghiţă.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe