Şofer căutat de poliţişti după ce a accidentat un pieton în municipiul Rădăuţi şi a părăsit zona
Potrivit IJP Suceava, Viorel D. (43 ani), din municipiul Rădăuţi, a fost rănit, sâmbătă seară, în urma unui accident rutier.
Bărbatul mergea pe strada Iraclie Porumbescu, iar la un moment dat a fost lovit de un autoturism şi a căzut la pământ, peste un recipient cu săpun lichid pe care îl avea în mâna stângă, rănindu-se la coaste.
Autoturismul, al cărui şofer pierduse controlul direcţiei de mers, a mai lovit gardul a două imobile, după care a plecat de la locul accidentului.
Poliţiştii au identificat în zona accidentului mai multe fragmente din material plastic ce provin de la spoilerul autoturismului în cauză, precum şi o bucată din semnalizatorul stânga al acestuia, stabilindu-se marca, culoarea şi anul de fabricaţie al autoturismului implicat în accident.
Cercetările în acest caz sunt continuate în vederea identificării autorului accidentului.