- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (15.08.2016, 09:28)
- Firuta Flutur , Gabriela Ghitcuta
Şoferul care a provocat accidentul de pe şoseaua Chitila din Bucureşti şi care nu avea permis de conducere a decedat; bilanţul morţilor a ajuns la trei
Şoferul care ar fi provocat accidentul de pe şoseaua Chitila din Capitală a murit, luni dimineaţă, la Spitalul Universitar, numărul persoanelor decedate ajungând astfel la trei, potrivit Brigăzii Rutiere Bucureşti.
Urmărește
10180 afișări
Bărbatul care a provocat accidentul de pe şoseaua Chitila din Capitală nu deţinea permis de conducere, potrivit Brigăzii Rutiere Bucureşti, care a mai precizat că pietonii ucişi, duminică seară, în timp ce traversau strada erau soţ şi soţie, iar femeia era însărcinată în opt luni.
Ovidiu Munteanu, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că şoferul care a provocat accidentul de pe şoseaua Chitila din Capitală nu deţinea permis de conducere. Bărbatul a murit, luni dimineaţă, la Spitalul Universitar, numărul persoanelor decedate ajungând astfel la trei.
În urma accidentului, cinci persoane au fost rănite, două dintre ele decedând la scurt timp după impact. Cei doi pietoni care traversau strada erau soţ şi soţie, iar femeia era însărcinată în opt luni.
Luni dimineaţă, conducătorul auto, care a pierdut controlul volanului şi a lovit două maşini care circulau regulamentar, şi-a pierdut viaţa, copilul rănit fiind în continuare internat în stare foarte gravă la unitatea spitalicească.
Accidentul a avut loc duminică seară, în jurul orei 21.00, la intersecţia şoseaua Chitilei cu strada Renaşterii.
" Un autoturism înmatriculat în Italia, care se deplasa dinspre Chitila spre Bucureşti, posibil din cauza neadaptării vitezei legale, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, a intrat pe contrasens după ce în prealabil ar fi acroşat capătul refugiului din staţia de tramvai şi a intrat în coliziune cu două autoturisme care se deplasau regulamentar, în paralel pe cele două benzi pe sens", au declarat oficiali din Brigada Rutieră pentru MEDIAFAX.
Poliţiştii fac cercetări cu privire la locul în care se aflau cele două persoane decedate înainte de impact, existând informaţii că erau pe refugiul de tramvai.
Citeşte şi: Accident grav cu cinci victime, dintre care trei decedate, în zona de Nord a Capitalei - FOTO, VIDEO
Citeşte şi: #JobInRomania: Ţara care exportă muncitori tineri. Diaspora ne trimite 1,5 miliarde de euro pe an
Citeşte şi: Evadare din arest la Cluj. Un bărbat prins pentru furt a reuşit să scape din sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie
Citeşte şi: Intervenţie de urgenţă pentru stingerea unui incendiu la o casă din Sectorul 4 al Capitalei. O femeie a suferit un atac de panică
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe