Solicitare: Armata să preia conducerea Spitalului Judeţean Sibiu şi a DSP-ului, ca în cazul Sucevei, în primul val de Covid-19
Alianţa USR PLUS solicită Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerului Sănătăţii să desemneze conducere militară la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi la Direcţia de Sănătate Publică Sibiu, conform unui comunicat.
Solicitare: Armata să preia conducerea Spitalului Judeţean Sibiu şi a DSP, ca în cazul Sucevei, în primul val de Covid-19
„Considerăm că este singura soluţie pentru ca în spital şi la DSP să avem un management corect şi eficient în gestionare crizei de sănătate publică prin care trecem, în condiţiile în care rata de infectare din judeţul nostru continuă să crească zi de zi. În acest moment, nu se poate organiza un nou concurs, iar conducerile militare s-au dovedit a fi eficiente în cazurile crizelor de la Suceava, Deva sau DSP Bucureşti.
Spitalul şi DSP au nevoie de un management independent de factorii politici, care poate să ia decizii în interesul pacienţilor, să găsească soluţii rapide şi funcţionale care să pună ordine rapidă în haosul deja creat. De asemenea, revenim asupra solicitării noastre de vineri şi reamintim necesitatea testării de urgenţă a cadrelor medicale care lucrează în cadrul Spitalului Judeţean Sibiu, dar şi în toate celelalte spitale suport Covid19 din Municipiu şi judeţ”, arată documentul.
După încetarea stării de criză, alianţa solicită ca următorul manager al Spitalului şi următorul manager al DSP Sibiu să fie aleşi strict pe criterii de competenţă şi management.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Judeţul Sibiu a depăşit coeficientul de infectare de 8 la mia de locuitori şi se află în carantină începând din 16 noiembrie.
La începutul lunii aprilie, când Suceava a fost considerată Lombardia României, din cauza focarului mare de Covid-19, Armata a preluat conducerea Spitalului din Suceava.
În 10 aprilie, judeţul Suceava înregistra 1.529 de cazuri de COVID-19, aproximativ 30% din numărul total de cazuri din toată ţara.
În schimb, în Bucureşti, erau 688 de cazuri.
Zona a fost catalogată ca fiind „zonă fierbinte de infecţie din ţară”, iar regiunea a fost etichetată ca „Lombardia României”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1074. Preşedintele Lituaniei cere implicarea Ucrainei în negocierile de pace şi o apărare regională mai puternică / Trump sugerează că el şi Putin ar putea face paşi „semnificativi” pentru a opri războiul din Ucraina
-
ieri, 22:34
Cel mai bogat om din India îşi propune să construiască cel mai mare centru de date din lume