Solomon: Pe 5 mai mă lansez oficial în bătălia pentru câştigarea scaunului de primar al Craiovei
„Pe 5 mai o să mă lansez oficial în bătălia pentru câştigarea scaunului de primar al Craiovei, că voi face o campanie elegantă. Este a patra campanie pe care o susţin, sper să fie câştigătoare ca şi celelalte două şi să continuăm proiectele pe care mi le-am propus pentru că municipiul Craiova merită să devină un oraş european. Şi a propos de oraş european, mă bucur că domnul ministru Diaconescu (n.r. – Cristian Diaconescu, ministru de Externe) a dat dovadă de extrem de multă diplomaţie şi sunt convins că, în toamna acestui an vom păşi în spaţiul Schengen, încă un succes al partidului nostru”, a afirmat Antonie Solomon.
Întrebat de jurnalişti dacă şi-a pregătit un slogan pentru campania electorală, Solomon a spus că mai are timp întrucât „mai avem încă o lună şi jumătate până la campania electorală”.
„Mai avem încă o lună şi jumătate până la campania electorală, dar campania mea va fi una câştigătoare. Noi nu ne uităm în curtea celor care îşi doresc fotoliul de primar, ci doar în curtea noastră. Vreau să am cu un vot mai mult decât adversarul meu de pe locul al doilea„, a mai spus Solomon.