Solomon Wigler, fost consilier al lui Oprescu, recunoaşte că a luat mită. El cere să fie eliberat din arest

Solomon Wigler, fostul consilier al lui Sorin Oprescu, a recunoscut că a luat mită pentru intervenţii în aprobarea unor Planuri Urbanistice Zonale şi a solicitat să fie eliberat din arest preventiv, avocatul acestuia spunând că fostul consilier al lui Sorin Oprescu a făcut şi două denunţuri.

Urmărește
2877 afișări
Imaginea articolului Solomon Wigler, fost consilier al lui Oprescu, recunoaşte că a luat mită. El cere să fie eliberat din arest

Sorin Oprescu si Solomon Wigler (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

Curtea de Apel Bucureşti a judecat, marţi, contestaţia formulată de Solomon Wigler după ce, în 12 octombrie, Tribunalul Capitalei a menţinut măsura arestării preventive a fostului consilier personal al lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 204.000 de euro pentru intervenţii în aprobarea unor Planuri Urbanistice Zonale necesare construirii a trei supermarketuri.

Solomon Wigler a cerut înlocuirea cu arestul la domiciliu sau cu controlul judiciar, avocaţii arătând că acesta este în arest de patru luni şi 17 zile şi ar putea fi judecat sub o altă măsură preventivă.

Mai mult, avocaţii au arătat că Solomon Wigler a recunoscut faptele de care este acuzat de către procurori, precizând şi că acesta a făcut două denunţuri la DNA, unul fiind referitor la consilierii la care trebuiau să ajungă banii.

Solomon Wigler a spus că recunoaşte şi regretă faptele, arătând că a greşit, dar a făcut şi lucruri bune şi ar dori măcar să fie înlocuit arestul preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Acesta a adăugat că are o situaţie familială foarte grea şi că, de când este arestat, a slăbit foarte mult.

Curtea de Apel Bucureşti urmează să decidă definitiv dacă Solomon Wigler va rămâne în arest preventiv, va fi plasat în arest la domiciliu sau va fi cercetat sub control judiciar.

Solomon Wigler, arestat preventiv din 4 iunie, a fost trimis în judecată în 26 iunie, fiind acuzat de procurorii DNA de patru fapte de trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor, în perioada mai-iunie 2012 - mai 2015, Solomon Wigler, în calitate de consilier personal al primarului general al Capitalei, a pretins, în mai multe rânduri, 230.000 de euro şi a primit, în mai multe tranşe, 179.000 de euro de la un o persoană (martor denunţător în cauză), promiţând că va interveni la funcţionari din aparatul administrativ al edilului şi la consilieri din Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru iniţierea şi votarea unor proiecte de hotărâre care vizau aprobarea unor planuri urbanistice zonale (PUZ) necesare edificării a trei supermarketuri în Bucureşti şi acceptarea unei donaţii de către Primăria Capitalei.

După primirea celor 179.000 de euro, în patru tranşe, respectiv înainte şi după votarea hotărârilor respective, Solomon Wigler a fost prins în flagrant, în 3 iunie, în timp ce primea alţi 25.000 de euro, din diferenţa de 51.000 de euro de la suma pretinsă.

Procurorii DNA au arătat, în referatul prin care au cerut arestarea preventivă a lui Solomon Wigler, că acesta a fost înregistrat audio-video în timp ce cerea sau primea mită în biroul său de la etajul 14 al Primăriei Capitalei, el spunându-i la un moment dat unui om de afaceri: "Tu le-ai adus ceva? Tu ai adus ceva bani sau ceva?".

În referatul procurorilor se face referire la mai multe sume de bani cerute de Wigler unui om de afaceri. Într-una dintre aceste situaţii, pentru a obţine autorizaţia de construire a unui sens giratoriu pentru un supermarket situat la intersecţia a două bulevarde, Solomon Wigler ar fi cerut să primească mita sub forma contravalorii unui contract de execuţie a lucrării pentru realizarea soluţiei de trafic.

Într-un alt caz, consilierul suspendat al lui Sorin Oprescu ar fi cerut aceluiaşi om de afaceri 15.000 euro pentru a interveni pe lângă ceilalţi consilieri, în aşa fel încât să fie votată o hotărâre legată de donarea unui teren. Wigler ar fi cerut ca banii să îi fie viraţi în tranşe de 4.000 sau 5.000 de euro, prin virament din contul bancar al soţiei omului de afaceri în contul soţiei consilierului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici