- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
SOLUŢIA Primarului Capitalei pentru problema traficului în Bucureşti: Dorim să inaugurăm benzile unice pentru transportul în comun
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, la bilanţul Ministerului Afacerilor Interne, că luna viitoare, în jurul sărbătorilor pascale vor fi inaugurate benzile unice pentru transportul în comun.
"Dorim ca în preajma sărbătorilor pascale să inaugurăm benzile unice pentru transportul în comun din Capitală. Eu spun că această acţiune va fluidiza foarte mult traficul sufocant din Bucureşti. Este o moştenire a noastră, a tuturor, dar asta nu trebuie să ne dezarmeze, ci dimpotrivă, trebuie să ne determine să lucrăm împreună în interesul cetăţenilor pentru că în Bucureşti avem trei milioane de oameni. Este vorba despre locuitori, turişti, studenţi. Sunt convinsă că prin inaugurarea împreună a benzilor unice pentru transportul în comun vom simţi cu toţii aceste efecte. Acolo vor circula doar autobuzele, troleibuzele, maşinile de salvare, de pompieri, taxiurile", a declarat, la bilanţul MAI, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Primarul General al Capitalei a spus că doreşte să facă o zonă pietonală, din Piaţa Victoriei până la Ateneul Român.
“Ne dorim ca din Piaţa Victoriei până în faţa Ateneului Român să existe o zonă pietonală, o zonă cu restricţie de trafic auto, dar care să fie redată cetăţenilor şi turştilor aşa cum se întămplă în fiecare capitală europeană. Să existe anumite spaţii pentru evenimente culturale, educaţionale şi anumite zone în care publicul să considere că se află într-o capitală europeană”, a adăugat Gabriela Firea.
Regia Autonomă de Transport Bucureşti a propus, în august 2016, Primăriei Generale a Capitalei demararea unui proiect pilot de amenajare a 20,5 kilometri de benzi rutiere, destinate exclusiv transportului public de persoane. Astfel, RATB susţine crearea unor tronsoane unice pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, şoseaua Kiseleff, bulevardul Lascăr Catargiu, bulevardul Gheorghe Magheru, bulevardul Nicolae Bălcescu, bulevardul Unirii, bulevardul Decebal, Splaiul Independenţei, bulevardul Dimitrie Cantemir, bulevardul Tineretului, Calea Văcăreştilor şi bulevardul Iuliu Maniu.
În prezent, lungimea totală a căilor dedicate exclusiv transportului public este de 5,8 kilometri, obţinută prin însumarea tronsoanelor aflate pe bulevardele Regina Elisabeta, Mihail Kogalniceanu, Dacia, Unirii, Calea Dorobanţilor şi Splaiul Independenţei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO