Potrivit conducerii societăţii, decizia de oprire a activităţii şi de disponibilizare a personalului a fost luată din cauza situaţiei economice internaţionale care a condus la scăderea majoră a cererii şi a preţului pentru zinc şi plumb.
Concedierea colectivă de la Sometra Copşa Mică este cea mai mare din judeţ până în prezent.
Alte 38 de persoane vor fi disponibilizate din 10 aprilie, iar restul angajaţilor, aproximativ 20 la sută din forţa de muncă, se vor ocupa de procesul de conservare şi mentenanţă a instalaţiilor şi echipamentelor.
"Rămâne decizia pe care am comunicat-o în luna februarie. Astăzi (marţi-n.r.) angajaţii sunt încă la serviciu, îşi iau bonurile de masă, pachetul şi drepturile pe care le au, iar de mâine ( miercuri-n.r.) li se vor încheia contractele de muncă", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, directorul administrativ al societăţii Sometra, Elena Cioban.
Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sibiu, majoritatea persoanelor disponibilizate de la Sometra provin din Copşa Mică şi din localităţile învecinate. Astfel, din cei 735 de angajaţi care vor fi disponibilizaţi începând cu data de 4 martie, 702 persoane sunt din judeţul Sibiu, iar alte 33 sunt din judeţele Alba şi Mureş.
"Persoanele care urmează să fie disponibilizate au beneficiat de serviciile de preconcediere şi urmează să îşi facă dosarele pentru primirea indemnizaţiei de şomaj. În plus, pentru a le veni în ajutor, în momentul în care dosarele vor fi complete reprezentanţi ai AJOFM Sibiu se vor deplasa la Copşa pentru a le lua, pentru a nu îi mai pune pe drumuri pe cei disponibilizaţi", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al AJOFM Sibiu, Ovidiu Ogrean.
Citeşte şi: