Echipele de control ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în frunte cu preşedintele Marius Dunca, au mers, vineri, în nordul staţiunii Mamaia, unde au verificat operatorii de plajă.
ANPC a vrut să vadă dacă este respectat ordinul 2014/2010 al Ministerului Turismului, care spune că o treime din plajă trebuie lăsată liberă pentru cei care doresc să stea pe prosop sau cearşaf, aceştia trebuind să aibă acces şi la ţărm.
Inspectorii ANPC au descoperit că Argo Beach nu respectă acest ordin, motiv pentru care au aplicat o amendă de 20.000 de lei.
“Aplicăm o amendă de 20.000 de lei şi remedierea deficienţelor imediat. 30 la sută din suprafaţa plajei trebuie să aibă deschidere la mare şi la uscat”, a afirmat Marius Dunca.
Aceeaşi problemă a fost întâlnită şi la plaja Blue Beach, administrată de restaurantul Ammos, din apropiere. Din acest motiv, inspectorii ANPC au dat o amendă de 20.000 de lei.
O altă sancţiune de 10.000 de lei a fost aplicată pentru că plaja respectivă funcţiona fără autorizaţie. Echipele ANPC au mers apoi în bucătăria restaurantului Ammos, unde au găsit produse expirate şi neetichetate, iar din acest motiv au mai dat o amendă de 10.000 de lei.
Reprezentanţii ANPC spun că asemenea controale vor continua pe litoral pe tot parcursul sezonului estival.