Prima pagină » Social » O sculptură care marchează „prietenia” dintre ucraineni şi ruşi va fi îndepărtată din Kiev

O sculptură care marchează „prietenia” dintre ucraineni şi ruşi va fi îndepărtată din Kiev

Primăria Kiev a luat decizia să îndepărteze sculptura din epoca sovietică care marchează „prietenia" dintre ucraineni şi ruşi, anunţă primarul oraşului Vitali Klitschko.
O sculptură care marchează „prietenia
Petru Mazilu
25 apr. 2022, 17:55, Social

Muncitorii vor demonta o sculptură din epoca sovietică din centrul Kievului care marchează „prietenia” dintre ruşi şi ucraineni, a anunţat, luni, primarul Vitali Klitschko.

„Săptămâna aceasta vom demonta o sculptură din bronz cu doi muncitori, ridicată în 1982 pentru a comemora reunificarea Ucrainei cu Rusia. Cei opt metri de metal ai aşa-numitei prietenii a două popoare vor fi îndepărtaţi din centrul Kievului”, a declarat Klitschko, potrivit CNN.

Un arc de titan în formă de curcubeu se întinde deasupra monumentului. Klitschko a declarat că arcul, numit iniţial Arcul Prieteniei Popoarelor, va rămâne, dar că va fi redenumit şi va fi colorat în culorile drapelului ucrainean.