Au fost întreprinse, într-o singură zi, 114 acţiuni de control, în toată ţara, aplicându-se, până la acestă oră, amenzi contravenţionale în valoare totală de 380.000 lei.
Acestor măsuri, li s-au adăugat până acum şi oprirea definitivă de la comercializare a tuturor ouălor sparte sau cu termenul de valabilitate depăşit, precum şi oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor a unui magazine şi a unui raion specializat din altul.
”La întrebarea <
Printre cel mai des întâlnite nereguli se numără neconcordanţe între preţul de la raft şi cel de la casa de marcat, comercializarea unor ouă cu data durabilităţii minimale depăşită, comercializarea unor ouă fără data durabilităţii minimale menţionată pe coajă, comercializarea unor ouă sparte, cu excremente de pasăre pe coajă sau în ambalaje deteriorate, aşezate alături de cele conforme, utilizarea unor spaţii de depozitare improprii cu rugină, scurgeri de conţinut, expunerea la vânzare a ouălor în vitrine frigorifice neigienizate sau deteriorate, nerespectarea regimului de temperatură indicat de producător pentru ouă crude sau fierte şi vopsite, comercializarea de ouă vrac, fără afişarea informaţiilor de caracterizare prevăzute în lege (referitoare la calitate, greutate, metoda de creştere a păsărilor etc.) sau a preţului acestora, la raft, lipsa certificatului/autorizaţiei de producător, comercializarea unor ouă fără documente de provenienţă a mărfii şi deficienţe privind regimul promoţiilor.