Sondaj NATO: 51% dintre români cred că Alianţa este foarte importantă pentru viitorul securităţii ţării

NATO a desfăşurat un sondaj înainte de summitul de la Washington, care are loc între 9 şi 11 iulie, din care reiese că puţin peste 50% (51%) dintre românii respondenţi cred că Alianţa este foarte importantă pentru viitorul securităţii ţării. La aceeaşi întrebare, 31% dintre respondenţi au răspuns cu „oarecum importantă”, în timp de 8% consideră că nu „este nici importantă, nici neimportantă”, 3% cred că nu este foarte importantă, 3% că nu este deloc importantă, iar alţi 3% au răspuns prin „nu ştiu”.

Urmărește
119 afișări
Imaginea articolului Sondaj NATO: 51% dintre români cred că Alianţa este foarte importantă pentru viitorul securităţii ţării

Sondaj NATO: 51% dintre români cred că Alianţa este foarte importantă pentru viitorul securităţii ţării

Sondajul realizat de NATO se concentrează pe probleme precum cooperarea între SUA şi statele europene membre NATO, viitorul securităţii, dorinţa oamenilor de a rămâne sau nu în NATO, apărarea colectivă, cheltuielile dedicate apărării colective, războiul Rusiei în Ucraina, încrederea în presă, susţinerea pentru Ucraina şi imaginea despre Rusia şi China, văzute de Alianţă drept ameninţări.

Astfel, la capitolul cooperării dintre SUA şi statele europene aliate, marea majoritate (60%) a respondenţilor cred că ţara lor este sigură datorită acestei cooperări. Cele mai mari procentaje în acest sens au fost înregistrate în Danemarca, Norvegia, Lituania şi Polonia, însă şi România este destul de aproape, cu un procentaj de 72% al celor care cred că ţara este mai în siguranţă datorită Alianţei. 17%  cred că este mai puţin sigură şi 11%  au răspuns prin „nu ştiu”.

Când vine vorba despre importanţa NATO pentru viitorul securităţii ţării, 73% din toţi respondenţii statelor aliate cred că aceasta este „foarte importantă”. În România, însă, acest răspuns a fost dat doar de 51% dintre respondenţi, pe când 31% au răspuns cu „oarecum importantă”, 8% consideră că nu „este nici importantă, nici neimportantă”, 3% cred că nu este deloc importantă, 3% că nu este foarte importantă, iar alţi 3% au răspuns prin „nu ştiu”.  Într-un posibil referendum de părăsire a Alianţei, 70% dintre respondenţi ar vota pentru rămânerea în NATO, iar 14% pentru părăsirea acestei organizaţii. Românii par să fie destul de siguri de votul lor, alegând în proporţie de 81% votul în favoarea rămânerii, pe când doar 8% ar vota să părăsească NATO, iar 11% „nu ştiu”.

În cazul activării Articolului 5 al NATO, 63% dintre respondenţii din statele aliate au votat în favoarea apărării unui stat atacat, iar în Româna procentajul este apropiat, cu 65% votând pentru apărarea altui stat, 21% răspunzând cu „nu sunt nici de acord, nici împotrivă”, 10% fiind împotriva apărării altei ţări, iar 5% „nu ştiu”.

Descurajarea unor atacuri inamice datorită apartenenţei la NATO este simţită de 63% dintre respondenţi.  În România, procentajul este mai mare, întrucât 73% dintre românii care au participat la sondaj cred că apartenenţa la NATO face un atac inamic mai puţin posibil şi doar 10% nu sunt de acord cu această afirmaţie. Restul, „nu ştiu” (4%), sau nu sunt nici de acord, nici împotriva afirmaţiei (13%).

La categoria cheltuieli, românii par să-şi schimbe părerea. Dacă la nivelul tuturor statelor NATO procentajul pentru susţinerea menţinerii sau creşterii cheltuielilor în apărare este de 76%, în România acest procentaj ajunge doar la 53% pentru cei care cred că trebuie să mărim cheltuielile, 31% pentru cei care cred că trebuie să menţinem cheltuielile şi 8% pentru cei care cred că ar trebui să cheltuim mai puţin pe apărare. 8% au răspuns cu „nu ştiu”.

În ceea ce priveşte afectarea securităţii şi siguranţei statului din care vin din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, 63% au răspuns, la nivelul Alianţei, afirmativ. Românii cred, în proporţie de 26% că războiul le-a afectat siguranţa, 50% cred acest lucru „într-o oarecare măsură”, 13% spun că „nu foarte mult”, 5% au răspuns negativ, iar alţi  5% spun că nu ştiu.

Cei mai mulţi dintre respondenţi, însă, se tem de un posibil război într-o ţară NATO. 64% dintre toţi aceştia cred acest lucru, iar în România acest procent ajunge la 73%, doar 17% spunând că nu sunt îngrijoraţi din această cauză, iar 11% că „nu ştiu”.

Încrederea în presă când vine vorba despre informaţiile despre războiul din Ucraina este mică la nivelul Alianţei. Doar 44% cred în presă în legătură cu acest subiect, iar 49% nu cred. Susţinerea pentru Ucraina ajunge la 61% la nivelul întregii Alianţe,  iar în România doar 25% cred că ar trebui să susţinem cu tărie ucrainenii, 35% cred că ar trebui să-i susţinem „oarecum”, 15% cred că „oarecum” nu ar trebui să-i susţinem, iar 18% sunt convinşi că nu. 7% dintre respondenţii români au spus că „nu ştiu” la această întrebare.

Cât despre imaginea Rusiei şi Chinei, se pare că, în ceea ce priveşte Rusia, părerea respondenţilor s-a schimbat de la începutul războiului până acum. Dacă, în 2022, 68% nu vedeau favorabil Rusia, acum procentul ajunge la doar 51%. La China, însă, schimbările nu sunt foarte mari. În 2022, procentajul ajungea la 52% pentru cei care nu o vedeau favorabil, iar acum a ajuns la 48%.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici