- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sora geamănă a tinerei care a murit în accidentul de la Oradea este în continuare în comă
Sora geamănă a tinerei care a murit, sâmbătă, la Oradea, în urma unui accident provocat de un şofer băut, este în continuare în comă şi respiră cu ajutorul aparatelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea, dr. Carmen Pantiş, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că Anca Jurcan, sora geamănă a Adrianei Jurcan, tânăra care a murit în urma accidentului ce a avut loc, sâmbătă seară, la intersecţia străzilor Meşteşugarilor cu Barcăului din Oradea, provocat de un şofer băut, se simte mai bine.
"Starea pacientei este uşor ameliorată. A deschis ochii miercuri dimineaţă, la comanda medicului curant, care i-a testat reacţiile. Are un deficit motor pe partea dreaptă. Din cauza contuziei cerebrale severe, partea dreaptă o mişcă mai greu. Totuşi, continuă să necesite terapie intensivă de maximă performanţă, iar deocamdată respiră tot cu ajutorul aparatelor. Dă semne de trezire, dar este tot în comă, fiind în continuare intubată şi ventilată", a declarat dr. Pantiş.
Totuşi, în continuare medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte evoluţia de sănătate a tinerei.
Pe de altă parte, verişoara celor două tinere, rănită şi ea în accident, a fost transportată la un spital din Cluj, unde a fost operată.
Accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 20.00, la intersecţia străzilor Meşteşugarilor şi Barcăului din cartierul orădean Ioşia.
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, care conducea un autoturism Mercedes cu 160 de kilometri la oră, pe strada Barcăului, a izbit o maşină Tico în care se aflau trei tinere - două surori gemene de 24 de ani şi verişoara lor de 25 de ani - şi care se deplasa pe strada Meşteşugarilor, arteră cu prioritate.
În urma impactului, autoturismul Tico a fost proiectat la aproximativ 60 de metri de locul accidentului, lovind un BMW parcat în zonă. Una dintre cele trei tinere, o fată în vârstă de 24 de ani a murit pe loc, iar celelalte două au fost rănite grav, find transportate la Spitalul Clinic Judeţean Oradea.
În urma cercetărilor, poliţişti au stabilit că vina pentru producerea accidentului îi aparţine lui Iuli Chiş, aflat la volanul Mercedesului, care se grăbea să ajungă la o nuntă.
Şoferul a fost reţinut, luni, de poliţişti, sub acuzaţia de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism cu îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Surse judiciare declarau, luni, că bărbatul a fost cercetat într-un dosar de trafic de droguri, pentru consum.
"Chiş Iuliu Alexandru a mai fost cercetat într-un dosar pentru trafic de droguri, ca şi consumator, şi a primit o sancţiune administrativă. În urma analizelor de sânge după accident s-a stabilit că avea o alcoolemie de 1,10 la mie", declarau corespondentului MEDIAFAX surse judiciare.
Potrivit aceloraşi surse, Chiş este cunoscut în mediul interlop din Oradea sub numele de "Paprika".
Potrivit surselor judiciare citate, intersecţia străzilor Meşteşugarilor cu Barcăului este cunoscută ca un loc unde se produc frecvent asemenea accidente. În ultimii patru ani, acolo au avut loc circa cinci accidente grave, majoritatea soldate cu decese. Într-unul dintre ele a fost implicată şi o ambulanţă, iar o pacientă a murit.
Marţi seară, magistraţii Judecătoriei Oradea au respins cererea de arestare preventivă a şoferului care a provocat accidentul de sâmbătă, de la Oradea, în urma căruia o tânără a murit şi alte două au fost rănite, acesta fiind pus în libertate, procurorii atacând cu recurs decizia instanţei.
Miercuri, şoferul a fost arestat pentru 29 de zile, după ce judecătorii Tribunalului Bihor au admis recursul procurorilor la sentinţa Judecătoriei Oradea ca acesta să fie cercetat în libertate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Ministrul Economiei, despre şedinţa CSAT: Dacă este convocată, este necesară
-
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul impus în programul Visa Wiever / "Congresului SUA va comunica oficial că România este calificată în program”
-
Pot fi repetate alegerile prezidenţiale? Fost preşedinte CCR: Da!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO