- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (09.10.2015, 15:24)
- Departamentul Social - Mediafax
Sorin Oprescu rămâne în arest pentru încă 30 de zile, a decis definitiv Curtea de Apel Bucureşti
Sorin Oprescu rămâne în arest pentru încă 30 de zile, după ce Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri, contestaţia edilului şi a menţinut decizia de prelungire a mandatului emis în 6 septembrie, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro.
Urmărește
3125 afișări
Curtea de Apel Bucureşti decide vineri dacă Sorin Oprescu rămâne în arest sau va fi eliberat (Imagine: Octav Ganea / Mediafax Foto)
Instanţa a apreciat că este nefondată contestaţia lui Sorin Oprescu formulată după ce, în 30 septembrie, Tribunalul Bucureşti a admis cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de prelungire cu 30 de zile a arestului preventiv, măsură luată în 6 septembrie.
Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au respins şi contestaţiile formulate de ceilalţi inculpaţi, fiind prelungit arestul preventiv pentru Cristian Stanca, fostul şofer al lui Sorin Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, director economic în Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae şi Florin Şupeală, directorul general şi respectiv directorul adjunct al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, şi pentru omul de afaceri Claudiu Bengalici. De asemenea, Bogdan Cornel Popa, directorul Administraţiei Cimitirelor şi Romeo Albu rămân în arest la domiciliu încă 30 de zile.
Decizia privind prelungirea măsurilor preventive, luată vineri de Curtea de Apel Bucureşti, este definitivă.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti a arătat, în motivarea deciziei din 30 septembrie, că dacă ar fi înlocuit arestul preventiv cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu, Sorin Oprescu ar putea influenţa ancheta, dând ca exemplu o discuţie pe care edilul a avut-o în 17 septembrie, în duba poliţiei, cu Cristian Stanca, fostul său şofer.
"Deloc de neglijat în privinţa inculpaţilor Oprescu Sorin Mircea şi Stanca Cristian este şi «discuţia» pe care cei doi au purtat-o la data de 17.09.2015 în autovehiculul aparţinând DGPMB destinat transportului persoanelor private de libertate (la care s-a făcut referire mai sus), din care rezultă că primul este în continuare interesat ca persoanele apropiate lui să păstreze tăcerea cu privire la activitatea infracţională derulată împreună, în timp ce al doilea este dispus să păstreze această tăcere. În acest sens, se remarcă faptul că, pe parcursul discuţiei ce a urmat între cei doi inculpaţi, după ce s-au salutat şi a urmat un scurt moment de linişte, inculpatul Stanca Cristian i-a spus din buze inculpatului Oprescu Sorin Mircea «Nu» şi, după 2 secunde, a făcut cu degetul arătător un semn în formă de X în dreptul buzelor. Or, simplul fapt că inculpaţii au profitat de prima ocazie pe care au avut-o pentru a asigura că a fost respectat «codul tăcerii», respectiv pentru a permite respectarea în continuare, este exemplificativ pentru prejudiciile care ar fi aduse urmăririi penale dacă inculpaţii ar putea să comunice în mod liber (având în vedere restricţiile specifice măsurii arestării preventive ce impun inclusiv menţionarea în documente a persoanelor care îl vizitează pe cel privat de libertate), a scris judecătorul în motivare.
În ce priveşte argumentele care ţin de starea de sănătate a lui Sorin Oprescu, instanţa a apreciat că, deşi edilul acuză afecţiuni medicale multiple, susţinute de înscrisurile medicale depuse la dosar, nu există probe că acesta nu ar suporta regimul de detenţie, edilul având şi posibilitatea tratamentului medical sub pază permanentă.
"Mai mult, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că, la acest moment, din datele dosarului rezultă că inculpatul primeşte tratamentul medical de care are nevoie, fiind chiar consulat de către foştii săi colegi de la Spitalul Universitar, al cărui conducător, de altfel, a şi fost. Prin raportare la susţinerile inculpatului referitoare la protejarea dreptului la viaţă, judecătorul reaminteşte că nu există o expertiză medicală din care să rezulte nici că, din cauza condiţiilor de detenţie pe durata măsurii arestării preventive, viaţa inculpatului este în pericol sau că afecţiunile de care suferă inculpatul l-ar supune unui pericol sau unei încercări de o intensitate care să depăşească nivelul de suferinţă inerent detenţiei. Totodată, se observă că nu există înscrisuri ori alte informaţii din care să rezulte că inculpatului nu îi este asigurată alimentaţia corespunzătoare în arest, astfel că se constată că este neîntemeiată susţinerea inculpatului în sensul că îi este pusă în pericol viaţa", a precizat judecătorul în motivare.
Contestaţia lui Sorin Oprescu de la Curtea de Apel Bucureşti s-a judecat în absenţa edilului, care joi a fost transferat din Arestul Capitalei la Institutul Oncologic, pentru a fi supus unor investigaţii medicale la Centrul Oncologic de Diagnostic şi Tratament Fundeni, ca urmare a aprobării cererii formulate în 3 octombrie de avocaţii edilului.
Sorin Oprescu a fost transferat, vineri, de la Institutul Oncologic Bucureşti la Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "Prof. Dr. N. Paulescu", după ce starea acestuia nu a permis realizarea investigaţiei PET/CT (computer tomograf), din cauza valorilor crescute ale glicemiei. Acesta a fost reprogramat pentru investigaţie miercuri 14 octombrie.
Citeşte şi: Oprescu, internat la Institutul Oncologic. Vineri va face investigaţii medicale la o clinică privată / Medicul de la Arestul central, reclamat că nu respectă recomandările în cazul său
Citeşte şi: Avocaţi: Sorin Oprescu va fi transferat din Arest la Spitalul Fundeni, pentru investigaţii medicale
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:11
-
astăzi, 12:02
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1078. Zelenski sugerează că Ucraina ar trebui să obţină arme nucleare dacă aderarea la NATO este amânată / O lovitură cu drone a Ucrainei ar fi provocat un incendiu la un depozit de petrol din Krasnodar Krai / Şeful AIEA avertizează că atacurile Rusiei asupra reţelei energetice a Ucrainei ar putea provoca un accident nuclear