Potrivit ISU Teleorman, sâmbătă dimineaţa, în judeţ erau 225 de case inundate, 248 de anexe gospodăreşti şi 724 de curţi. Inundaţiile au afectat drumuri comunale, străzi, dar şi păşuni şi terenuri arabile.
Comuna cu cele mai mari probleme din judeţ este Ţigăneşti, unde au fost 400 de curţi inundate, 90 de anexe şi 100 de case.
De asemenea, drumul judeţean dintre Liţa şi Segarcea Vale a fost închis din cauza erodării unei subtraversari, ca urmare a precipitaţiilor abundente şi a scurgerilor de pe versanţi.