Prima pagină » Social » Intervenţie a pompierilor pentru stingerea unui incendiu la o casă din sectorul 4

Intervenţie a pompierilor pentru stingerea unui incendiu la o casă din sectorul 4

Un imobil din sectorul 4 al Capitalei a luat foc, luni seară, cel mai probabil din cauza scânteilor provenite de la o sobă neizolată corespunzător, pompierii fiind nevoiţi să scoată din casă o bătrână care nu se putea deplasa, a declarat purtătorul de cuvânt al ISUMB, maiorul Cătălin Eftene.
Intervenţie a pompierilor pentru stingerea unui incendiu la o casă din sectorul 4
08 ian. 2008, 09:41, Social

Purtătorul de cuvânt a adăugat că solicitarea a venit în jurul orei 20:00, la faţa locului ajungând cinci autospeciale cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului, o autospecială pentru descarcerare şi o autoscară.

Incendiul a distrus peste 150 de metri pătraţi din imobilul cu un etaj şi mansardă, de pe strada George Georgescu.

Flăcările au mistuit o parte din acoperişul construit din lemn şi carton, jumătate de tonă de materiale textile şi mobilierul dintr-o cameră, iar alte patru apartamente au fost afectate de fumul provenit de la incendiu şi de apa folosită pentru stingerea acestuia.

În timpul intervenţiei, pompierii au fost nevoiţi să scoată din casă o bătrână care nu se putea deplasa.

Maiorul Eftene a explicat că posibila cauză a incendiului sunt scânteile sau jarul dintr-o sobă neizolată corespunzător.