Şpagă la examenul pentru funcţia de şef de tren la Iaşi: 400 de lei pentru răspunsuri corecte

Doi angajaţi ai Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Iaşi au fost reţinuţi de procurori pentru fapte de corupţie. La finalizarea cursului de autorizare pentru funcţia de şef de tren un cursant a plătit pentru sine suma de 400 de lei, iar pentru restul candidaţilor, 6.000 de lei.

Urmărește
2246 afișări
Imaginea articolului Şpagă la examenul pentru funcţia de şef de tren la Iaşi: 400 de lei pentru răspunsuri corecte

Şpagă la examenul pentru funcţia de şef de tren la Iaşi: 400 de lei pentru răspunsuri corecte

Prin referatul întocmit joi de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a propus arestarea preventivă a inculpaţilor R.G., cercetat în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

„În dimineaţa zilei de 24.09.2024, în jurul orei 09:13, la parter, în zona uşii de acces în incinta clădirii C.N.C.I.F. Iaşi, inculpatul R.G., conductor de tren şi cursant al programului de formare profesională Şef Tren, a dat, în mod direct, inculpatului P.B., instructor regional în cadrul Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători IAŞI şi membru al comisiei de examinare pentru susţinerea examenului de absolvire al cursului desfăşurat în perioada 24.09.2024-25.09.2024, pentru sine suma de 400 lei, iar pentru ceilalţi cursanţi, în calitate de reprezentant, suma de 6000 lei (în total suma de 6400 lei) strânsă în ziua examenului de la candidaţii repartizaţi pentru evaluare în data de 24.09.2024 (suma de 400 lei/candidat) în legătură cu îndeplinirea contrară a atribuţiilor de serviciu ale angajatului Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Iaşi înscrise în fişa postului la contractul individual de muncă constând în evaluarea în mod fraudulos a competenţelor profesionale ale candidaţilor la funcţia de şef tren pe durata desfăşurării examenului de absolvire şi autorizare în funcţia de şef de tren”, arată procurorii.

În ceea ce îl priveşte pe P.B., el este cercetat în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Şi în cazul lui, procurorii cer arestarea preventivă.

„În dimineaţa zilei de 24.09.2024, în jurul orei 09:13, la parter, în zona uşii de acces în incinta clădirii C.N.C.I.F. Iaşi, inculpatul P.B., instructor regional în cadrul Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători IAŞI şi membru al comisiei de examinare numit prin dispoziţie, a primit suma de 6400 lei în mod direct, pentru sine, de la inculpatul R.G., în calitate de reprezentant al celor 16 cursanţi (suma de 400 lei/cursant) în legătură cu îndeplinirea contrară a atribuţiilor de serviciu ale angajatului Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Iaşi înscrise în fişa postului şi actul adiţional la contractul individual de muncă, constând în evaluarea în mod fraudulos a competenţelor profesionale ale candidaţilor pe durata desfăşurării examenului de absolvire a cursului şi de autorizare în funcţia de şef de tren prin ajutarea acestora în darea răspunsurilor corecte la întrebările la testul grilă Solomon pe durata completării la calculator, printr-o evaluare superficială la proba orală în cazul în care urmau a fi evaluaţi doar de acest membru al comisiei ori prin nesusţinerea probelor orale şi practice ale examenului”, se precizează în comunicatul transmis de procurorii ieşeni.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici