Şpagă mai mare pentru achiziţia de materiale şi medicamente decât pentru personalul sanitar
Şpaga dată pentru achiziţia materialelor sanitare şi a medicamentelor este mult mai mare decât "atenţiile" date medicilor şi asistentelor, în 2004 plăţile informale reprezentând peste 10 la sută din totaul cheltuielor din sistem , a declarat, marţi, Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.
Şpagă mai mare pentru achiziţia de materiale şi medicamente decât pentru personalul sanitar
Declaraţia a fost făcută cu ocazia prezentării proiectului ''Reglementarea plăţilor informale în sistemul de sănătate românesc'', finanţat prin programul Global Opportunities Fund, administrat de Ambasada Marii Britanii.
Potrivit lui Nicolăescu, plăţile informale nu sunt o invenţie românească. "Potrivit unui studiu din 2004, plăţile informale, adică ciubucul, şapaga, mita sau atenţiile au fost de 360 milioane de dolari, acesta reprezentând mai mult de 10 la sută din totalul cheltuielilor pentru sănătate, familiile sărace contribuind mai mult la plăţile informale, decât cei cu venituri mari'', a adăugat ministrul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
De aceea, diminuarea şpăgii ocupă un loc important în cadrul reformei sanitare. ''De fapt, şpaga nu vizează numai ceea ce primesc medicii şi asistenţii, întrucât ea este mult mai mare la achiziţia de materiale şi medicamente. Pentru prevenirea fraudelor în achiziţii de medicamente şi materiale am organizat licitaţii transparente, iar trei din programele naţionale au fost descentralizate, astfel că medicamentele sunt livrate prin toate farmaciile şi nu numai prin unităţile cu circuit închis din spitale'', a mai spus ministrul Sănătăţii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO