Suspectul Thomas Matthew Crooks este din Bethel Park. Din motive de securitate, autorităţile au decis să închidă temporar spaţiul aerian de deasupra oraşului. FBI a confirmat numele bărbatului şi al oraşului natal, dar şi vârsta suspectului, de 20 de ani.
„FBI l-a identificat pe Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, din Bethel Park, Pennsylvania, drept subiectul implicat în tentativa de asasinare a fostului preşedinte Donald Trump din 13 iulie, în Butler, Pennsylvania. Investigaţia continuă”, au declarat anchetatorii federali.
Bărbatul înarmat a fost imediat „neutralizat” de către Serviciul Secret, a explicat şeful de comunicaţii Anthony Guglielmi, potrivit Sky News.
Bethel Park este un oraş relativ bogat şi cu populaţie albă în mare parte. Este situat, în partea de sud a oraşului Pittsburgh. Locul mitingului, Butler, se află la aproximativ o oră de mers cu maşina la nord de Pittsburgh.