Prima pagină » Social » Nistor: Programul acţiunii de la Cotroceni, aproape neschimbat. Doar câţiva sindicalişti au renunţat

Nistor: Programul acţiunii de la Cotroceni, aproape neschimbat. Doar câţiva sindicalişti au renunţat

Preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat, marţi, că programul mitingului programat marţi la Palatul Cotroceni va fi aproape neschimbat, doar un număr foarte mic de sindicalişti anunţând că renunţă să vină în Capitală în contextul decesului mamei preşedintelui.
Nistor: Programul acţiunii de la Cotroceni, aproape neschimbat. Doar câţiva sindicalişti au renunţat
Cristina Cuncea
05 oct. 2010, 11:14, Social

„Nu trebuie să amestecăm problemele personale ale preşedintelui cu cele naţionale”, a spus, pentru MEDIAFAX, Marius Nistor.

Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Sibiu a anunţat, marţi, că plecarea delegaţiei la mitingul din Capitală a fost contramandată din respect pentru pierderea suferită de preşedintele Traian Băsescu, apreciind că nemulţumirile pot fi făcute publice şi după încheierea funeraliilor Elenei Băsescu.

Aproximativ o sută de sindicalişti din SIP, care aparţine de Federaţia Educaţiei Naţionale, ar fi trebuit să plece, marţi dimineaţă, la mitingul de protest de la Bucureşti.

Spre Capitală au plecat, marţi dimineaţă, pentru a participa la miting sindicalişti din mai multe judeţe ale ţării, conform programului stabilit.

Sindicaliştii Federaţiei Educaţiei Naţionale şi Federaţiei „Spiru Haret” vor protesta de la ora 12.30 la Palatul Cotroceni.

Liderii celor două federaţii au anunţat că la mitingul de la Palatul Cotroceni vor participa mii de angajaţi din învăţământ.