Pianistul Jayson Gillham a prezentat premiera Witness la un spectacol care a avut loc duminică pe scena Orchestrei Simfonice din Melbourne (MSO). Piesa a fost scrisă de un alt compozitor ca un omagiu adus presei palestiniene. Recitalul trebuie să se reia joi, dar MSO a anunţat că anulează spectacolul după ce Gillham a prezentat piesa spunând că Israelul a ucis peste 100 de jurnalişti, potrivit BBC.
„În ultimele 10 luni, Israelul a ucis peste 100 de jurnalişti palestinieni. Uciderea jurnaliştilor este o crimă de război în dreptul internaţional şi este făcută într-o încercare de a preveni documentarea şi difuzarea crimelor de război în lume”, a spus Gillham înainte de a începe să cânte.
În replică, reprezentanţii MSO s-au declaraţi consternaţi de comentariile lui Gillham spunând că au fost puşi într-o „situaţie dificilă”.
„MSO nu acceptă utilizarea scenei noastre ca platformă pentru exprimarea opiniilor personale”, a transmis MSO.
Un purtător de cuvânt al lui Gillham a declarat pentru ABC că nu va comenta decizia „din respect pentru MSO şi relaţia lui cu instituţia”.
Decizia a stârnit dezbateri ample pe reţelele de socializare. Pianistul a fost apărat de numeroase persoane, inclusiv de fostul şef al Orchestrei Simfonice din Sydney, Leo Schofield, care a spus că „MSO ar trebui să-şi plece capul de ruşine”.