”Speed stacks” sau jocul cu pahare este un sport în care participanţii trebuie să aşeze un set de pahare speciale în formă de piramidă cu o viteză extraordinară, contra cronometru. Concurenţii au nevoie de rapiditate şi de îndemânare, deoarece în timpul unei probe folosesc până la 20 de pahare.
Alexandra Galben este o tânără din Galaţi care a învăţat să joace speed stacks în urmă cu trei ani, iar de atunci a continuat să exerseze şi să progreseze.
”Prima oară a venit un domn, specialist în speed stacks, la noi la şcoală, pentru înscrieri. Ne-a arătat cum se practică acest joc şi mi-a plăcut. După ce ne-a învăţat cum se joacă, ne-a înscris la un concurs. Domnul profesor a văzut că sunt bună la acest joc şi mi-a spus că voi deveni o campionă. M-a înscris la concurs şi am luat medalia de aur. Îmi place mult acest joc, secretul lui este indemânarea şi rapiditatea”, a dezvăluit Alexandra Galben.
Anul acesta, Alexandra a obţinut trei medalii, iar pe viitor îşi doreşte să devină o mare campioană.
Fata provine dintr-o familie defavorizată şi este sprijinită de o fundaţie din Galaţi. Alexandra este premiantă la şcoală şi, împreună cu sora ei mai mică, vine în mod frecvent la sediul fundaţiei unde primeşte ajutor la lecţii şi o masă caldă.
”Alexandra, în primul rând, este o fată responsabilă deoarece are grijă de două surori mai mici, una aflându-se la noi în centru. Este o fată inteligentă, prietenoasă. Este o fată ambiţioasă deoarece are note bune şi la noi se dezvoltă pe acest nou mod de a petrecere a timpului. Mă refer la jocul de pahare la care are şi diferite rezultate, rezultate foarte bune”, a declarat directorul Fundaţiei Familia, Mariana Robea.
Alexandra se antrenează cu sora ei Ana, care s-a îndrăgostit şi ea de speed stacks. Fetele au primit cadou de la mama lor un set de pahare pentru a se antrena acasă.
”Eu am învăţat jocul acesta de la sora mea Alexandra. Îmi doresc să devin campioană ca sora mea. Acest set de pahare l-am primit de la mama care mi l-a cumpărat de Crăciun, ca să am cu ce exersa şi acasă”, a spus Ana Galben.
Până în prezent, Alexandra a obţinut şapte medalii la diferite întreceri de speed stacks. În viitor, ea intenţionează să participe împreună cu Ana la competiţii importante de profil şi la concursuri televizate de talente.