Speranţa de viaţă nu mai creşte: vor muri noile generaţii mai devreme?

Un studiu recent publicat în Nature Aging ridică îndoieli îngrijorătoare cu privire la sustenabilitatea acestei tendinţe: pentru prima dată, creşterea speranţei de viaţă pare să încetinească. O tendinţă observată mai ales în ultimele decenii şi care riscă să pună sub semnul întrebării cele mai optimiste prognoze.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Illinois din Chicago au analizat datele privind mortalitatea din nouă regiuni cu cea mai mare speranţă de viaţă din lume – inclusiv Hong Kong, Japonia, Coreea de Sud, Australia, Franţa, Italia, Elveţia, Suedia şi Spania – şi au comparat cu date din SUA din 1990 până în 2019.

Rezultatele arată o încetinire bruscă a creşterii speranţei de viaţă la nivel global, cu o scădere deosebit de abruptă în SUA.

Reformă majoră. O ţară din UE reduce numărul de ore de lucru pe săptămână: „oamenii vor să muncească pentru a trăi, nu să trăiască pentru a munci”

Cercetare: Persoanele cu ADHD mor cu şapte până la nouă ani mai devreme decât persoanele similare care nu suferă de această afecţiune

În secolul al XX-lea, speranţa de viaţă creştea cu o rată de aproximativ trei ani pe deceniu, datorită progreselor posibile de sănătatea publică şi de noile terapii medicale.

Cu toate acestea, începând cu anii 1990, tendinţa a încetinit brusc, mai ales din 2010. În ţările dezvoltate, speranţa de viaţă se stabilizează sau chiar este în scădere.

Ce înseamnă pentru societate

Creşterea încetinită a speranţei de viaţă are ramificaţii profunde pentru societate şi economie. Unele studii sugeraseră că copiii născuţi în secolul 21 ar putea trăi peste un secol, dar datele actuale contrazic aceste predicţii.

În ţări precum Hong Kong, unde longevitatea este printre cele mai mari, doar 12,8% dintre femei şi 4,4% dintre bărbaţi vor ajunge la 100 de ani.

În SUA, rata de supravieţuire peste 100 de ani este şi mai mică: 3,1%, respectiv 1,3%.

Pe scurt, ideea că cei născuţi astăzi vor trăi cu uşurinţă până la 100 de ani sau mai mult este mult mai puţin probabilă decât am dori să sperăm.

Pe scurt, pentru a observa o creştere cu adevărat semnificativă a longevităţii, ar fi necesare schimbări profunde şi structurale nu numai în domeniul sănătăţii şi cercetării medicale, ci şi la scară socială şi economică, inclusiv revizuirea sistemelor de pensii şi modificarea poliţelor de asigurare.