- Home
- Social
- (20.11.2020, 17:51)
- Luiza Paraschiv
Medicii, pro şi contra vaccin: Există spitale unde mai mult de jumătate din personal refuză vaccinarea anti COVID-19
- Trei vaccinuri anti-COVID sunt în faza a treia de testare
- România va primi 4,7% din dozele contractate de UE
- În unele spitale, mai mult de jumătate din personal refuză vaccinarea
Urmărește
16019 afișări
Primele doze de vaccin anti-COVID ar putea ajunge şi la noi, la finalul acestui an. Trei firme au anunţat că vaccinul împotriva Covid-19 este în faza a treia de testare şi se dovedeşte a fi eficient. Printre primii care vor fi imunizaţi împotriva SARS-COV2 vor fi medicii. Numai că, până acum, nu ştim câţi dintre angajaţii din sistemul medical vor să fie vaccinaţi.
La Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală catagrafierea nici nu a început, iar la Spitalul Floreasca cadrele medicale şi personalul auxiliar încă îşi exprimă opţiunile.
În Mehedinţi, de exemplu, nici jumătate dintre angajaţii din spitale nu vor să fie vaccinaţi, spune Codruţa Vochescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Mehedinţi. „Din cadrul unităţilor sanitare din judeţ au fost catagrafiaţi 123 medici din 233 angajaţi, 235 asistenţi medicali din 741 angajaţi, şi 98 persoane, parte din personalul auxiliar, din 321 existenţi.”
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Medicul Bogdan Furtună este unul dintre cei care refuză imunizarea. Lucrează la Spitalul Colentina din Bucureşti, spital unde sunt trataţi pacienţi COVD-19. Bogdan Furtună spune însă că nu are suficiente informaţii despre vaccinul împortiva COVID-19, aşa că se teme de reacţiile adverse.
„Nu suntem siguri de ce reacţii poate da acest vaccin. Este foarte adevărat că foarte multe companii care vor produce sau produc ori testează acest vaccin nu au un eşantion uman pe care au făcut testarea şi mă gândesc că toate testele care s-au făcut, s-au făcut pe parte animală”, îşi motivează el opţiunea.
La Craiova, în schimb, peste 90% din personalul medical angajat la Spitalul Judeţean de Urgenţă vrea să fie imunizat împotriva COVID-19, spune medicul Eleodor Cârstoiu, preşedintele Sindicatului Promedica. Medicul Cârstoiu consideră că prioritate ar trebui să aibă persoanele vârstnice şi cele cu comorbidităţi.
”Este o măsură de protecţie universală. Numai că această vaccinare, ca să fie eficientă, trebuie să atingă o cotă din populaţie. Degeaba facem la cei 10%, dacă nu se ajunge la o cotă din populaţie de peste 75%“, spune Eleodor Cârstoiu.
În Mehedinţi, 1281 persoane din categoriile prioritare vor să fie vaccinate.
În urma catagrafierii, în Cabinetele Medicale Individuale din Mehedinţi, 114 medici din 173 şi 171 asistenţi medicali din 279 au optat pentru vaccinarea anti-COVID-19
La Spitalul Floreasca din Bucureşti, din 300 de angajaţi la UPU, 300 au optat pentru vaccinare
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe