Potrivit medicului Marius Geantă, odată cu încheierea stării de alertă şi cu declanşarea războiului, se încheie faza „socială” a pandemiei COVID-19.
„Odată cu războiul din Ucraina, tema pandemiei a dispărut din atenţia opiniei publice – firesc, pentru că ameninţarea la adresa securităţii individuale este mai puternică decât ameninţarea dată de un virus la adresa sănătăţi individuale. Asta însă nu înseamnă că pandemia s-a terminat şi pentru medici, pentru sistemele de sănătate publică şi pentru cercetare. Sunt câteva ameninţări şi oportunităţi asupra cărora trebuie să ne oprim imediat toată atenţia”, susţine Geantă.
Medicul mai susţine că specialiştii trebuie să evalueze impactul posibil al războiului asupra evoluţiei pandemiei, ca urmare a migraţiei masive, să regândească strategia privind vaccinarea şi să lanseze un sistem performant şi inovator de supraveghere genomica a circulaţiei virusului. De asemenea, trebuie regândită strategia privind comunicarea publică şi refăcute stocuri de materiale sanitare şi vaccinuri, precizează preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină.