Spitalul Gr. Alexandrescu: Băieţelul din Vaslui este în stare terminală, medicii sunt rezervaţi
„A ajuns în stare terminală, cu 95% din suprafaţa corpului arsă prin flacără, cu insuficienţă multiplă de organe, în afară de inima care încă îi bate, nu mai are nicio funcţie, nici nu a urinat de când a ajuns la noi. Avea o temperatură a corpului de 30 grade, cu toate că s-au luat toate măsurile necesare, temperatura nu a crescut decât cu un grad, deci, este în hipotermie. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire”, a explicat Raluca Alexandru.
Doi copii din Vaslui au suferit arsuri grave, luni seara, într-un incendiu care a izbucnit în locuinţă, unde au fost lăsaţi nesupravegheaţi de părinţii plecaţi la stână.
„Un băieţel de 3 ani a suferit arsuri pe o suprafaţă de 90% din corp, în vreme ce o fetiţă de un an şi opt luni a suferit arsuri pe 13% din corp. Din primele informaţii se pare că au fost lăsaţi nesupravegheaţi, părinţii fiind plecaţi la o stână pe care o au. Cauza a fost jarul căzut din sobă”, a declarat, luni, Cristi Lapa, din cadrul Prefecturii Vaslui.
Se pare că cei doi copii au fost scoşi din casa în flăcări de vecini.