- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (28.04.2015, 17:49)
- Elvira Gheorghita
Spitalul "Grigore Alexandrescu", premiat al Londra. Directorul Mircea Enescu - managerul anului
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti a fost premiat drept cel mai bun spital regional, iar directorul Mircea Enescu a primit distincţia de manager al anului, din partea Europe Bussiness Assembly (EBA) din Marea Britanie.
Urmărește
514 afișări
Spitalul "Grigore Alexandrescu", premiat al Londra; directorul Mircea Enescu - managerul anului
Decernarea distincţiilor a avut loc în cadrul Achievements Forum, pe 21 aprilie, la Londra.
Nominalizarea Spitalului "Grigore Alexandrescu" şi a directorului Mircea Enescu a fost făcută la categoria de premii "Innovation in Health and Public Management" (Inovaţie în sănătate şi management), în cadrul căreia au fost nominalizate instituţiile/ companiile publice, precum şi profesionişti din domeniu care s-au remarcat prin: atragerea de fonduri pentru modernizarea anumitor secţii, spitale şi clinici publice, implementarea de programe naţionale pentru diferite afecţiuni în beneficiul pacienţilor, dezvoltarea educaţiei medicale a specialiştilor prin diverse programe/ acţiuni ştiinţifice şi rezultate medicale excepţionale: transplanturi, intervenţii chirurgicale etc.
Spitalul pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, reprezentat de Dan Mircea Enescu, care a primit din partea Comitetului Socrate premiul pentru managerul anului în domeniul sanitar, s-a remarcat prin înalta calificare a personalului, dotarea instituţiei cu echipamente moderne, declaraţii pozitive ale pacienţilor, acreditări naţionale şi internaţionale şi punerea în aplicare a unor noi metode şi tehnologii de tratament.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Cât dăm la aparare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
În acest spital au loc anual peste 200.000 de consultaţii şi sunt internaţi peste 30.000 de copii. Peste 60% dintre cazurile tratate aici constituie urgenţe medico-chirurgicale, iar pentru acestea preocuparea spitalului este de a aduce în Romania cele mai noi tehnici în intervenţii chirurgicale, dovadă premierele şi parteneriatele internaţionale realizate în această unitate sanitară.
"Premiul ne onorează, dar ne şi obligă, aşa că în curând vom deschide două secţii noi de top, iar apoi vom reconstrui din temelii un alt pavilion", a declarat Enescu, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Europe Business Assembly a premiat, pe 21 aprilie, în cadrul Achievements Forum, cei mai buni reprezentaţi ai medicinei, ştiinţei şi economiei. European Business Assembly este o corporaţie independentă de colaborare economică, socială şi umanitară, fondată la Oxford în anul 2000.
Citește pe alephnews.ro: NATO îi va propune lui Trump să extindă prezența alianței în Arctica , transmite agenția DPA
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe