Prima pagină » Social » Dubla crimă din Satu Mare: Femeile ar fi fost omorâte de doi vânzători de plăpumi din Ungaria

Dubla crimă din Satu Mare: Femeile ar fi fost omorâte de doi vânzători de plăpumi din Ungaria

Doi vânzători de plăpumi din Ungaria sunt suspecţi în cazul uciderii cu sălbăticie a două femei, într-o casă din localitatea Bârsăul de Sus, judeţul Satu Mare.
Dubla crimă din Satu Mare: Femeile ar fi fost omorâte de doi vânzători de plăpumi din Ungaria
Vasile Magradean
11 dec. 2019, 13:50, Social

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Marius Iancu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că principalii suspecţi au fost audiaţi.

„Din informaţiile noastre, doi romi l-ar fi alertat pe soţul uneia dintre femei că aceasta nu mai deschide uşa. Cei doi sunt principalii suspecţi, au fost audiaţi, au mai fost audiate şi alte persoane, dar nu există vreo persoană pusă sub urmărire în mod oficial”, a spus procurorul Marius Iancu.

Primarul comunei Bârsău, Traian Ciurdaş, a declarat, pentru MEDIAFAX, că cei doi suspecţi sunt de etnie romă, veniţi din Debreţin, Ungaria, şi se aflau ocazional în sat, unde vindeau plăpumi.

„Oamenii spun că cei doi erau destul de agresivi, atât prin felul în care se purtau, cât şi prin limbaj”, a spus Ciurdaş.

Surse judiciare au declarat, la rândul lor, că cele două femei au fost lovite în cap de mai multe ori, cel mai probabil luate prin surprindere.

Cele două femei au fost ucise marţi, într-o casă din Bârsăul de Sus. Potrivit primarului, cele două femei erau vecine, iar în momentul în care au fost ucise erau în aceeaşi casă.