- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (13.02.2018, 12:17)
- Oana Despa
Spitalul Universitar: Sindicalistul care a intrat în stop-cardiac la MS este acum în stare bună
Sindicalistul care a intrat în stop-cardiac, luni seara, la ministerul Sănătăţii, este în stare bună, informează purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar, precizând că pacientul va rămâne internat pentru supraveghere.
Urmărește
145 afișări
Spitalul Universitar: Sindicalistul care a intrat în stop-cardiac la MS este acum în stare bună
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Universtar de Urgenţă Bucureşti, Leonard Grecescu, a anunţat, marţi, că sindicalistul, care a fost resuscitat la ministerul Sănătăţii, se află în stare bună, dar va mai rămâne sub supraveghere.
Luni seară, un membru al unui sindicat din sănătate a intrat în stop cardio-respirator în timpul întâlnirii pe care o avea cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi cu alţi reprezentanţi ai instituţiei. Primul ajutor i-a fost acordat de secretarul de stat Cristian Grasu.
"Este vorba despre un stop cardio-respirator, pe fondul unei suferinţe catdiace mai vechi. În acest moment, pacientul are puls, are tensiune, a fost detubat şi încearcă să vorbească. Nu am acţionat singur, ci împreuna cu colegii de la Federaţia Ambulanţa", a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Grasu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Prima amendă prin sistemul e-SIGUR: Permis suspendat pentru vitezoman
-
130 milioane lei pentru consolidarea unui bloc cu bulină din Capitală
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
Bărbatul are în jur de 60 de ani.
Citeşte şi: WSJ: SUA schimbă abordarea faţă de Coreea de Nord, semnalând disponibilitatea discuţiilor preliminare cu regimul Kim Jong-Un
Citeşte şi: Tomac: PMP şi PNL au atacat la CCR legea privind înfiinţarea Liceului Romano-Catolic. "Ambiţiile Ungariei de a-i umili pe români" ar trebui reduse, nu încurajate
Citeşte şi: Firea: Cartierul evreiesc din Capitală se reface din rădăcini. Întregim astfel Centrul Vechi
Citește pe alephnews.ro: Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prințul Harry soluționează procesul împotriva tabloidelor lui Rupert Murdoch. News Group Newspapers și-a cerut scuze public
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe