Surse din rândul anchetatorilor au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum doi indivizi, cu cagule pe cap şi glugă, se apropie de zonă. Apoi, unul stă de şase, iar celălalt, cu ajutorul unui băţ, acoperă camerele cu un fes.
Deocamdată nu se ştie cum a fost aruncat în aer bancomatul.
Sursele citate spun că nu se ştie nici câţi bani lipsesc, bancomatul fiind distrus şi nu s-a putut vedea dacă acele casete în care se ţin banii lipsesc sau nu.
Lângă bancomat, în parcarea hotelului situat în apropierea Castelului Peleş, au fost găsite, pe jos, mai multe bancnote.
În plus, potrivit aceloraşi surse, o femeie i-ar fi văzut pe cei doi fugind în pădure.
La faţa locului sunt mai multe echipe de căutare şi se încearcă stabilirea unui traseu folosit de hoţi.
Poliţiştii au fost alertaţi în jurul orei 4, în noaptea de duminică spre luni, după ce în Sinaia a avut loc o explozie la un bancomat amplasat lângă un hotel.