Sporurile generale, incluse în salariul de bază
Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu a declarat, joi, că în salariul de bază vor intra sporurile acordate la modul general, cum ar fi cel de vechime sau de confidenţialitate, restul urmând să fie acordate separat în funcţie de bugetele ordonatorilor de credite.

Sporurile generale, incluse în salariul de bază (Imagine: Lucian Muntean/Mediafax Foto)
Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu a făcut această declaraţie după întâlnirea cu grupul de lucru privind legea salarizării unice pentru bugetari.
La rândul său, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţia Publică Locală, Romel Neagu, a explicat că în salariul de bază vor intra sporurile de vechime, de fidelitate şi de confidenţialitate, precizând totodată că restul sporurilor se vor acorda separat, ordonatorii de credite fiind "exclusiv la mâna bugetului de stat".
Preşedintele executiv al Federaţiei Publisind, Emilian Marian, a precizat că funcţiile de conducere vor fi indemnizate. În cazul lor nu va mai fi luat în calcul sporul de vechime, indemnizaţia urmând să se acorde în funcţie de competenţe. Liderul Publisind a mai spus că sporul de vechime va fi inclus în salariul de bază pentru celelalte funcţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Reprezentantul confederaţiei Meridian, Vasile Lincu, a declarat că, în cazul poliţiştilor, salariul de bază va cuprinde sporurile generale specifice funcţiei, respectiv cele de fidelitate, de pericol, pentru vechime şi de dispozitiv. În ceea ce priveşte acordarea indemnizaţiilor pentru funcţiile de conducere, Lincu a explicat că se va stabili o vechime minimă pentru fiecare domeniu pentru funcţiile de conducere.
Preşedintele Alma Mater, Anton Hadăr, a declarat că, în cadrul întâlnirii, a cerut ca sporul de doctorat să nu fie inclus în salariul de bază. "Sporul de doctorat trebuie să rămână în afară şi am cerut şi acordarea unui spor de performanţă", a declarat Hadăr.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

