Sporurile restante pe lunile mai şi iunie au fost plătite, marţi, militarilor
Sporurile rămase restante pe lunile mai şi iunie au fost virate militarilor, marţi, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al MApN, maiorul Constantin Spânu.
Sporurile restante pe lunile mai şi iunie au fost plătite, marţi, militarilor (Imagine: Mediafax Foto)
Surse militare contactate de MEDIAFAX declarau săptămâna trecută că se încearcă plata sporurilor restante pentru militari, aferente lunilor mai şi iunie, însă mai sunt necesare o serie de aprobări.
Tot săptămâna trecută, MApN a comunicat la solicitarea MEDIAFAX că, pentru plata integrală a drepturilor băneşti pe anul 2009, bugetul MApN a fost suplimentat, printr-o hotărâre de Guvern din 25 noiembrie, cu suma de 84,6 milioane de lei prin cedarea acestei sume din bugetul aprobat Ministerului pe acest an, la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
O parte din această sumă, respectiv 4,6 milioane lei, va fi alocată pentru transferuri între unităţi ale admninistraţiei publice, pentru plata drepturilor băneşti aferente instituţiilor de cultură, artă şi sănătate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
-
Milanovic, pe cale să câştige alegerile prezidenţiale din Croaţia, potrivit unui exit poll
-
Popularitatea lui Emmanuel Macron în rândul francezilor, în cădere liberă. Cea mai mică rată de aprobare din ultimii şase ani
-
Polonia susţine cererea lui Trump ca ţările NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB
De asemenea, suma de 500.000 de lei va fi alocată pentru plata subvenţiilor pentru Compania Română de Aviaţie Romavia.
Restul sumei, respectiv 79,5 milioane de lei, vor fi alocate pentru cheltuieli de personal.
Personalul MApN a primit, începând de la 15 august, salariul integral, acesta incluzând sporurile de confidenţialitate şi de radiaţii, dar sumele aferente acestor sporuri amânate la plată în mai şi iunie rămân deocamdată neachitate.
Prezent la EXPOMIL, la 11 noiembrie, ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, întrebat dacă ministerul mai are bani să plătească sporurile rămase neachitate aferente lunilor mai şi iunie, a răspuns afirmativ, precizând că acestea vor fi achitate în acest an.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO