SRI: Sunt firme care fac interceptări ilegale şi recurg la şantajul unor persoane publice
Reprezentantul SRI Eugen Iorga a declarat, miercuri, că există firme care fac interceptări ilegale ale comunicaţiilor şi care recurg ulterior la şantaj, inclusiv la adresa unor „personalităţi publice”.
Reprezentantul Direcţiei Juridice a SRI a arătat că există firme “care au fel şi fel de activităţi”, în spatele cărora se ascunde interceptarea ilegală a comunicaţiilor, “şi care recurg apoi la activităţi de şantaj, inclusiv la adresa unor personalităţi publice, din viaţa publică”.
El a arătat că SRI a inclus în pachetul legilor securităţii naţionale, aflate în dezbaterea Sentului, un amendament prin care i se atribuie Serviciului competenţe în instrumentarea interceptărilor ilegale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Întrebat dacă SRI are posibilitatea de a prevenire interceptările ilegale, reprezentantul SRI a răspuns: “Da. Avem structurile specializate. Trebuie obţinută informaţia şi trebuie susprins momentul operativ, nu e simplu. Dar avem posibilităţi tehnice să realizăm acest lucru”.
Comisia SRI va iniţia, săptămâna viitoare, un control la unităţile centrale ale Serviciului, una dintre temele vizate de parlamentari fiind cea a interceptărilor ilegale efectuate de societăţile de protecţie şi pază sau de detectivi particulari, a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul PSD Ion Stan.
Deputatul PSD a declarat că directorul SRI a prezentat, vara aceasta, către CSAT o analiză în acest sens, în legătură cu firmele de protecţie şi pază, firmele de detectivi particulari, şi „chiar unele firme care deţin în cadrul structurilor interne compartimente de interceptare a comunicaţiilor”.
El a arărat că membrii comisiei au solicitat SRI să le pună la dispoziţie materialul documentar prezentat către CSAT şi să precizeze dacă, pentru interceptările ilegale descoperite, a transmis sesizări Parchetului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO