Stadionul Lia Manoliu, inclus în circuitul turistic, se va vizita ca şi Casa Poporului
Rectorul Facultăţii de Arhitectură "Ion Mincu", Mac Popescu, şeful proiectului pe partea de arhitectură a Stadionului "Lia Manoliu", a declarat, joi, că stadionul va fi inclus într-un circuit turistic, urmând a se vizita ca şi Casa Poporului.
Stadionul Lia Manoliu, inclus în circuitul turistic, se va vizita ca şi Casa Poporului (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
"Stadionul Naţional va intra într-un circuit turistic şi se va vizita ca şi Casa Poporului", a spus Mac Popescu, după o vizită la şantierul stadionului, unde s-a discutat pentru prima oară despre conceptul de culoare al acestui obiectiv.
Astfel, deşi deciziile urmează să fie luate într-o săptămână - două, în prezent purtându-se discuţii în privinţa raportului calitate-preţ, s-a decis ca scaunele din interiorul stadionului să fie în culorile steagului naţional, cromatica urmând a fi nuanţată.
"Se mizează pe efectul cromatic plecând de la culorile naţionale mai ales că atunci când se va vizita nu va fi plin", a arătat Mac Popescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
De asemenea, fiecare spectator va avea o vizibilitate 100% din orice unghi, sistemul de iluminat şi sistemul acustic urmând să fie integrat pentru fiecare loc din tribune.
Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, vor exista aproximativ 3.500 de locuri pentru VIP-uri şi 40 de balcoane destinate persoanelor care doresc condiţii de vizionare mai bune.
Cel mai probabil zugrăveala stadionului va fi în roşu, spaţiile comerciale în negru grafit, balustradele vor fi zincate, celelalte construcţii urmând să fie "în beton transparent".
În mijlocul cupolei care va acoperi stadionul va exista un cub cu patru faţete de câte 40 de metri pătraţi fiecare pe care vor fi transmise pentru spectatori toate manifestările.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, după o vizită la lucrările stadionului Lia Manoliu, că în prezent acestea sunt realizate în proporţie de peste 75 la sută, urmând ca până la sfârşitul anului să fie finalizată construcţia, iar până în lunile martie-aprilie 2011 să fie montată cupola.
La vizita de la "Lia Manoliu" au mai participat preşedintele FRF, Mircea Sandu, şi directorul-general al FRF, Ionuţ Lupescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO