Prima pagină » Social » Traficul se desfăşoară cu dificultate pe drumurile naţionale din Sălaj, din cauza zăpezii

Traficul se desfăşoară cu dificultate pe drumurile naţionale din Sălaj, din cauza zăpezii

Traficul rutier se desfăşoară îngreunat, miercuri, pe drumurile naţionale din judeţul Sălaj, din cauza zăpezii, situaţia cea mai dificlă fiind pe drumul E 81, care face legătura între Zalău şi Cluj-Napoca, pe culmea Munţilor Meseş, transmite corespondentul MEDIAFAX.
23 feb. 2011, 11:32, Social

Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Zalău, Mircea Crişan, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că ninge de mai bine de 24 de ore şi că în această perioadă au fost folosite în acţiunile de deszăpezire peste 75 de tone de nisip şi 115 tone de sare.

„Am ieşit în teren în această dimineaţă (miercuri – n.r.) să verific mai multe tronsoane, traficul se desfăşoară în condiţii dificile şi, dacă maşinile nu sunt pregătite cu anvelope de iarnă, cu greu se poate urca culmea Munţilor Meseş, pe drumul E 81, care face legătura între Zalău şi Cluj-Napoca. Aici este tronsonul cel mai dificil, dar se circulă cu dificultate şi pe Valea Someşului”, a declarat Mircea Crişan.

Potrivit sursei citate, deşi sunt mobilizate în zona Munţilor Meseş patru utilaje de deszăpezire, carosabilul poate fi menţinut curat cu greu, din cauza ninsorii abundente, care nu se opreşte.

Şi pe Valea Someşului, spre Dej, patru utilaje acţionează pentru deszăpezirea drumurilor, în timp ce pe culmea Mesteacănului, la limita Sălajului cu judeţul Maramureş, carosabilul este curăţat de alte patru utilaje prevăzute cu lamă şi răspânditor de material antiderapant.

În întreg judeţul, pe drumurile naţionale sunt mobilizate pentru deszăpezire 30 de autospeciale cu lamă şi răspânditor de material antiderapant şi opt încărcătoare.

„După cum indică prognoza meteo, vom avea ninsori şi în zilele următoare, aşa că toate utilajele vor fi mobilizate pe tronsoane. Totuşi, şi şoferii trebuie să fie responsabili şi să aibă anvelope de iarnă, pentru a nu crea ambuteiaje sau, mai rau, să rămână blocaţi la margine de drum”, a declarat Crişan.

El a spus că în ultimele 24 de ore pe drumurile naţionale din judeţ nu s-au înregistrat accidente.