Stănculescu şi Chiţac puteau să prevadă urmările folosirii muniţiei de război

În motivarea completului de nouă judecători al Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie (ICCJ) - prin care generalii în rezervă Mihai Chiţac şi Victor Athanasie Stănculescu au fost condamnaţi la câte 15 ani de închisoare, pentru modul de reprimare a revoluţiei din Timişoara din 1989 - se arată că, acuzaţii puteau să prevadă rezultatele folosirii armelor de foc şi a muniţiei de război.

În motivarea sentinţei, făcuă marţi publică, cei nouă magistraţi arată că cei generalii, fiind oameni cu înalte funcţii de comandă, ştiau exact ce se întâmplă la Timişoara pentru că fuseseră informaţi de Direcţia de Informaţii a Armatei, de Securitate şi de Partidul Comunist Român (PCR).

Ajunşi la Timişoara, notează judecătorii, "inculpaţii s-au deplasat, în mod repetat, în oraş, unde au văzut cu ochii lor despre ce este vorba".

"Era vorba de mulţimi de oameni paşnici, neînarmaţi, care scandau lozinci împotriva regimului comunist şi a lui Nicolae Ceauşescu. În pofida acestor constatări privind caracterul antidictatorial - dar paşnic - al manifestaţiilor, inculpaţii au scos pe străzi tancurile, transportoarele, blindate şi trupele, cărora le-au ordonat să tragă. Tragedia victimelor de la Timişoara nu se datorează unor accidente sau neînţelegeri, ci acţiunii unitare a trupelor, dirijate de Comandamentul unic de represiune, comandament din care au făcut parte şi inculpaţii, aşa cum le-a cerut Nicolae Ceauşescu. Deşi cunoşteau că acţiunile militare întreprinse - total disproporţionate, ilegale şi nejustificate - se poartă cu românii, paşnici, neînarmaţi, inculpaţii nu au comunicat acest lucru efectivelor implicate în acţiunile de reprimare. Militari de carieră, inculpaţii, puteau să prevadă consecinţele folosirii armelor de foc şi a muniţiei de război împotriva masei de manifestanţi", arată cei nouă magistraţi în motivarea deciziei.

În continuare judecătorii susţin că întrucât a fost ilegal ordinul lui Ceauşescu de reprimare a mulţimii folosindu-se arme de foc şi muniţie de război,, cei doi generali, puteau să nu îl aplice.

"În decembrie 1989, ordinul de a deschide foc - cu muniţie de război - împotriva unei mulţimi de oameni paşnici, lipsiţi de apărare, neînarmaţi, nu a fost emis în baza unei legi, deci nu avea suport legal. Acest ordin era vădit ilegal şi neconstituţional, legea fundamentală a ţării neatribuindu-i Armatei astfel de misiuni. Inculpaţii erau, deci, îndreptăţiţi să nu dea curs acestui ordin. Puteau să nu-l pună în executare, dar l-au pus, devenind astfel participanţi la activitatea infracţională cu consecinţele anterior arătate. «Ordinul de folosire a armelor de foc, dat de Nicolae şi Elena Ceauşescu, a fost transmis pe filieră, în jos» a precizat , în faţa aceleiaşi instanţe supreme, generalul Stănculescu, fiind stabilit astfel că inculpaţii au contribuit efectiv la punerea în aplicare a ordinului ilegal amintit", mai spun magistraţii în motivarea sentinţei lor.

În documentul citat se mai precizează că în legislaţia socialistă - în vigoare, în decembrie 1989 - în Romania, orice ordin privitor la îndatorirea de serviciu, ca să fie executat de inferior, trebuia să aibă conţinut şi formă legală. Magistraţii mai reţin că "militarul care dădea sau transmitea un ordin relativ la serviciu, unui inferior, trebuia să verifice, cu toată răspunderea, legalitatea acestuia".

Pentru a-şi întâri argumentele, magistraţii au invocat un fragment din declaraţia generalului în rezervă Stănculescu: "(...) însuşi generalul Stanculescu Victor Atanase declară răspicat faptul că «potrivit regulamentelor, militarii sunt datori să execute numai ordinele ce se încadrează în spiritul legii»".

Instanţa supremă mai spune că cei doi generali "au fost în directă concordanţă cu cei care au apăsat pe trăgaci, ei fiind creierul operaţiunilor, precum şi cei care au dat ordinele finale de tragere".

Organizarea şi dirijarea, de către cei doi generali a represiunii prin strângerea de informaţii, preluarea comenzii trupelor din garnizoană, înarmarea lor cu muniţie de război şi cu grenadele lacrimogene, instruirea lor cu privire la modul în care să acţioneze, scoaterea lor pe străzi, împreună cu tehnica de luptă, amplasarea lor în calea demonstranţilor, măsurile de anihilare a rezistenţei protestatarilor, ordinele date militarilor din subordine de a deschide foc, controlul executării ordinelor, au avut un rol determinant în producerea rezultatului represiunii şi s-au aflat într-o unitate indivizibilă cu activitatea celor ce au apăsat pe trăgaci, mai reţin cei nouă judecători.

"Activitatea celor care au apăsat pe trăgaci s-a integrat în activitatea inculpaţilor - care au dat (transmis) ordin să se tragă, contribuind astfel, cu intenţie, la represiune. În baza planului pus la punct în comun, inculpaţii şi subordonaţii lor au desfăşurat activităţi militare concordante, care au urmărit aceeaşi finalitate: înăbuşirea revoltei. Inculpaţii au organizat şi condus represiunea potrivit regulilor specifice acţiunilor de război, strângând informaţii, fixând pe o hartă a oraşului locul amplasării trupelor, verificând personal, pe «terenul de luptă», modul în care decurg «operaţiunile» etc., cu deosebirea că «duşmanii» erau români care manifestau paşnic. În concluzie, prin acţiuni simultane sau succesive, identice sau diferite, dar integrate în executarea planului de reprimare, în baza unei voinţe comune, inculpaţii au contribuit nemijlocit la represiune, asumându-şi în deplină cunoştinţă de cauză, urmările acesteia", se arată în motivare.

Magistraţii mai arată că din probele existente la dosarul Timişoara reiese că împuşcaţii - manifestanţi paşnici, neînarmaţi - se aflau la Operă, la Catedrală, în Piaţa Libertăţii, în Piaţa Timişoara 700, în Complexul studenţesc, în Calea Girocului, pe Calea Şagului, la Gara de Nord, pe Bulevardul 23 August, pe Calea Buziaşului şi pe Bulevardul Tinereţii, nu lângă unităţi militare, aşa cum au susţinut apărările celor doi generali.

"Din declaraţiile martorilor - în număr de 182 - rezultă că manifestanţii, printre care s-au aflat şi împuşcaţii, au fost paşnici şi neînarmaţi. Cei - foarte puţini şi izolaţi - care s-au dedat la acte violente (spargerea vitrinelor unor magazine etc.) se detaşau de masa demonstranţilor, nu aveau nici o legatură cu revolta. Liniştirea acestor grupuri răzleţe nu justifică scoaterea pe străzi a tehnicii grele de luptă, o asemenea desfăşurare de forţe militare şi folosirea muniţiei de război împotriva masei de demonstranţi. Au fost împuşcaţi şi oameni care nici nu au manifestat, oameni aflaţi pe trotuare, pe casa scărilor blocurilor şi oameni aflaţi în balcoanele propriilor locuinţe. Este evident că reprimarea manifestanţilor a vizat intimidarea populaţiei şi nu a celor câţiva spărgători de vitrine, care, în mod ciudat, nici nu au fost identificaţi, cu atât mai puţin reţinuţi, sancţionaţi", se mai arată în motivare.

Magistraţii mai arată că folosirea, "ore şi zile în şir", a muniţiei de război a depăşit cu mult limitele unei riposte justificate, reprezentând, prin consecinţele acesteia, o activitate în mod vădit ilicită cu caracter infracţional.

În final, pe baza probelor din dosar, magistraţii instanţei supreme conchid că cei doi generali, "cooperând la organizarea şi conducerea operaţiunilor de reprimare armată, ordonată de Nicolae Ceauşescu, în perioada 17-22 decembrie 1989, au dat dispoziţii tuturor categoriilor de forţe armate, cât şi conducerii organelor de miliţie şi securitate existente la Timişoara să folosească acte de foc împotriva demonstranţilor, ceea ce a avut ca urmare uciderea a 72 de persoane şi rănirea gravă prin împuşcare a altor 253 persoane".

Cei doi generali, în prezent în vârstă de 82 de ani, au fost condamnaţi la câte 15 ani de detenţie, în octombrie anul trecut, în aceeaşi zi fiind încarceraţi.

Chiţac şi Stănculescu rămân cu condamnările de 15 ani de închisoare

Cerererile lui Stănculescu şi Chiţac de anulare a sentinţelor lor, respinse