Starea lui Ion Lucian este bună, actorul spune că cel târziu luni revine pe scenă
„Starea actorului este bună, dar mai are încă nevoie de supraveghere medicală. El ar putea fi externat, sâmbătă„, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Floreasca” medicul Bogdan Opriţa.
Piesa „Comedie Roşie” este una grea, pe care actorul reluat-o după opt luni şi pentru care a repetat mult în ultimul timp. Ion Lucian a spus, joi seară, pentru Pro TV, că, în ultimul timp, a avut o activitate intensă, cu o noapte de insomnie şi două spectacole. „La al doilea am capotat”, a spus actorul.
Acesta a ieşit de pe scenă la jumătatea spectacolului pentru că simţea că nu mai are aer şi nu mai poate respira. Totuşi, a revenit în scenă şi şi-a cerut scuze spectatorilor. Aceştia l-au aplaudat, iar maestrul a fost luat cu o ambulanţa SMURD şi trasportat la la Spitalul „Floreasca”, unde a fost internat la Secţia Terapie Intensivă.
Actorul a declarat că cel târziu luni îşi va relua activitatea, iar spectacolul „Comedie Roşie”, în care trebuie să stea pe scenă timp de două ore fără pauză, a fost reprogramat pentru ziua de 31 ianuarie.
Lucian, în vârstă de 85 de ani, a jucat, de-a lungul carierei sale, în spectacole clasice, precum „Titanic Vals” şi „Mofturi”, dar şi în piese de Eugen Ionescu şi a realizat o piesă proprie dedicată copiilor, „Cocoşelul neascultător” – montate la teatre din Paris, Caen, Rennes (Franţa), Montreal (Canada), Bruxelles (Belgia).