Starea pacienţilor internaţi cu gripă porcină este bună

Pacienţii cu gripă AH1N1 internaţi la Institutul "Matei Balş" sunt monitorizaţi permanent şi se află sub terapie cu antivirale, starea lor de sănătate înregistrând în continuare o evoluţie bună, a anunţat, duminică, Ministerul Sănătăţii.

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Starea pacienţilor internaţi cu gripă porcină este bună

Starea pacienţilor internaţi la Institutul "Matei Balş" este bună (Imaine: Elvira Gheorghiţă/Mediafax Foto)

Ministerul Sănătăţii precizează, într-un comunicat de duminică, că în ultimele 24 de ore, la nivel european au fost confirmate 45 de cazuri noi de gripă AH1N1, totalul ajungând la 525. Cele 45 de cazuri noi au fost înregistrate în Marea Britanie (14), Spania (24), Germania (trei), în Elveţia (două), Suedia şi Ungaria (câte unul).

Numărul total, în ultimele 24 de ore, la nivel mondial, fără cele înregistrate în Europa, este de 1.508 cazuri noi, cu un total general de 16.707 de cazuri, potrivit sursei citate.

Ministerul Sănătăţii a primit, vineri, la orele 20.30, din partea Laboratorului European din Londra, validarea oficială a rezultatelor pozitive obţinute în urma testelor de laborator efectuate de Institutul Naţional Cantacuzino în cazul pacienţilor din România.

Investigaţiile epidemiologice arată că toate cele 22 de persoane care au intrat în contact cu femeia în legătură cu care a fost confirmat primul caz din România de infectare cu virusul gripal AH1N1 nu au fost infectaţi.

"Pentru evitarea confuziilor, specialiştii din Comitetul de Coordonare al Ministerului Sănătăţii subliniază că noul virus gripal AH1N1 este unul strict uman, cu transmitere exclusiv inter-umană", a precizat sursa citată.

Primul caz de îmbolnăvire din România cu noul virus gripal AH1N1, "cazul zero" în limbajul de specialitate, este al unei femei de 30 de ani care a venit în ţară în 23 mai, din New York, cu o cursă aeriană cu escală la Paris.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici