Salvatorii montani din Argeş intervin pentru a ajuta doi turişti deshidrataţi

Publicat: 01 09. 2017, 20:00
Actualizat: 03 04. 2019, 10:31

Potrivit unei postări pe Facebook a Dispeceratului Naţional Salvamont, salvatorii montani au fost apelaţi de doi turişti din Sfântu Gheorghe, care au parcurs creasta Pietrei Craiului fără rezevre suficiente de apă.

Turiştii au ajuns în refugiul din Saua Funduri, localizat în Munţii Piatra Craiului din judeţul Argeş, dar sunt foarte deshidrataţi.

”Nu mai au apă şi în plus au crampe musculare, senzaţie de vomă şi uşoare frisoane, toate fiind simptomele deshidratării”, arată salvatorii montani.

Doi salvatori montani de la formaţia Salvamont Câmpulung Muscel se îndreaptă spre refugiu cu apă şi cu electroliţi, urmând să-i ajute pe cei doi turişti să coboare.