Statele UE trebuie să oblige toţi angajatorii să ia măsuri pentru persoanele cu handicap

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a hotârât în cauza 312/11Comisia/Italia că statele membre trebuie să oblige toţi angajatorii să ia măsuri practice şi eficiente în favoarea tuturor persoanelor cu handicap, iar prin faptul că nu a instituit o astfel de obligaţie, Italia nu şi-a îndeplinit obligaţiile care decurg din dreptului Uniunii.

Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap are drept scop să promoveze, să protejeze şi să garanteze că toate persoanele cu handicap se bucură de toate drepturile omului şi libertăţile fundamentale, precum şi să promoveze respectul pentru demnitatea lor inerentă.

Directiva europeană privind egalitatea de tratament în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă este bazată pe ideea că discriminarea pe motiv de handicap poate compromite realizarea obiectivelor tratatului, printre care se numără asigurarea unui nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie socială, creşterea calităţii vieţii, coeziunea economică şi socială, solidaritatea şi libera circulaţie a persoanelor.

Directiva stabileşte un cadru general de combatere a acestui tip de discriminare în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalităţii de tratament.

În scopul garantării egalităţii de tratament faţă de persoanele cu handicap, directiva prevede, printre altele, că angajatorul trebuie să ia măsurile corespunzătoare, în funcţie de nevoi, într-o situaţie concretă, pentru a permite acestor persoane să aibă acces la un loc de muncă, să îl exercite sau să avanseze, sau să aibă acces la formare, cu condiţia ca aceste măsuri să nu presupună o sarcină disproporţionată. Această sarcină nu este disproporţionată atunci când este compensată în mod suficient de măsuri statale în favoarea persoanelor cu handicap.

Dreptul italian cuprinde mai multe măsuri legislative privind asistenţa, integrarea socială şi drepturile persoanelor cu handicap, precum şi dreptul la muncă al acestora.

Comisia a introdus o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor la Curtea de Justiţie, susţinând că directiva a fost transpusă în Italia fără ca garanţiile şi amenajările prevăzute în ceea ce priveşte tratamentul persoanelor cu handicap în domeniul ocupării forţei de muncă să vizeze toate persoanele cu handicap, toţi angajatorii şi toate aspectele unui raport de muncă.

Pe de altă parte, aplicarea legislaţiei italiene ar depinde de adoptarea unor măsuri ulterioare de către autorităţile locale sau de încheierea unor convenţii speciale între acestea din urmă şi angajatori, neconferind astfel persoanelor cu handicap drepturi care ar putea fi direct invocate în justiţie.

În hotărârea pronunţată joi, Curtea arată că, deşi este adevărat că noţiunea "handicap" nu este definită direct în directivă, ea trebuie înţeleasă, în raport cu Convenţia ONU, ca referindu-se la o limitare, care rezultă în special din afecţiuni fizice, mentale sau psihice pe termen lung, care, în interacţiune cu diferite bariere, poate împiedica participarea deplină şi efectivă a persoanei la viaţa profesională în condiţii de egalitate cu ceilalţi lucrători.

CJUE menţionează că în Convenţia ONU este o definiţie largă a "adaptărilor rezonabile", înţelegând prin acestea adaptările care sunt necesare, într-un caz particular, pentru a garanta că persoana cu handicap are acces şi poate exercita toate drepturile omului şi libertăţile fundamentale, în condiţii egale cu ceilalţi.

Pe de altă parte, Curtea a stabilit deja că această noţiune se referă la eliminarea barierelor care împiedică participarea deplină şi efectivă la viaţa profesională a persoanelor cu handicap în condiţii de egalitate cu ceilalţi lucrători.

"Prin urmare, statele membre trebuie să prevadă obligaţia angajatorilor de a lua măsuri eficiente şi practice (amenajarea localurilor, adaptarea echipamentelor, a ritmului de lucru sau a repartizării sarcinilor), ţinând seama de fiecare situaţie individuală, pentru a permite oricărei persoane cu handicap să aibă acces la un loc de muncă, să îl exercite sau să avanseze, sau să aibă acces la o formare, fără a impune însă angajatorului o sarcină disproporţionată", se arată în decizia CJUE.

Curtea subliniază că această obligaţie îi priveşte pe toţi angajatorii şi că nu este suficient ca statele membre să adopte măsuri de stimulare şi de ajutor, ci trebuie să impună tuturor angajatorilor obligaţia de a lua măsuri eficiente şi practice, în funcţie de nevoile fiecărei situaţii concrete.

Curtea examinează diferitele măsuri adoptate de Italia în vederea integrării profesionale a persoanelor cu handicap şi ajunge la concluzia că legislaţia italiană, chiar privită în ansamblul său, nu îi obligă pe toţi angajatorii să ia măsuri eficiente şi practice, în funcţie de nevoile fiecărei situaţii concrete, în favoarea tuturor persoanelor cu handicap, care să privească diferitele aspecte ale încadrării în muncă şi care să le permită acestor persoane să aibă acces la un loc de muncă, să îl exercite, să avanseze şi să aibă acces la o formare.

O acţiune în constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, care este îndreptată împotriva unui stat membru care nu îşi respectă obligaţiile care decurg din dreptul Uniunii, poate fi formulată de către Comisie sau de către un alt stat membru.

În cazul în care Curtea de Justiţie constată neîndeplinirea obligaţiilor, statul membru în cauză trebuie să se conformeze de îndată hotărârii pronunţate. În cazul în care consideră că statul membru nu s-a conformat hotărârii, Comisia poate introduce o nouă acţiune prin care să solicite aplicarea unor sancţiuni pecuniare.

Cu toate acestea, în situaţia în care nu au fost comunicate Comisiei măsurile de transpunere a unei directive, Curtea poate aplica sancţiuni, la propunerea Comisiei , de la stadiul primei hotărâri.