Primarul comunei Poiana Câmpina, Alin Moldoveanu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că de pe versanţi s-au scurs torenţi, în urma unor ploi torenţiale, iar cele patru sate au fost inundate, apa ajungând în sute de gospodării şi în 15 case, iar drumurile au fost acoperite de viitură.
“A plouat puternic în patru reprize. A fost toată comuna inundată. Apa a ieşit pe străzi, în gospodării, în case. Viitura a venit de pe versanţi, dar a şi plouat foarte tare. Toate satele au fost inundate, Bobolia, Pietriş, Poiana Câmpina şi Răgman”, a declarat, luni, Moldoveanu.
Potrivit acestuia, până acum nu s-au putut stabili pagubele. Viitura a agravat alunecările de teren şi rupturile drumurilor, şi aşa afectate de la ultimele potoape.
“De culturile din curţile oamenilor nu mai poate fi vorba. Acum s-au agravat şi problemele pe care le aveam la drumuri. Unul era asfaltat şi e acum decopertat complet. Şi mai avem drumuri cu alunecări de teren şi rupturi“, a mai spus primarul comunei Poiana Câmpina.
Aceasta este cea de-a opta viitură care a avut loc în Poiana Câmpina, de la începutul anului.