Grav accident de circulaţie pe podul Băneasa, la intrarea în Capitală – FOTO, VIDEO

Publicat: 03 02. 2016, 21:07
Actualizat: 01 03. 2016, 13:05

Accidentul a avut loc miercuri seara, pe Drumul Naţional 1, în zona podului Băneasa. În colizune au fost implicate mai multe maşini, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Laura Snae.

Din informaţiile oferite de Poliţia Rutieră, în accident au fost răniţi cinci oameni, între care doi copii.

Două persoane au avut nevoie să fie descarcerate, una dintre ele fiind inconştientă, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere pentru MEDIAFAX.

În urma accidentului, traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri de mers.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, un bărbat în vârstă de 40 de ani şi o femeie în vârstă de 35 de ani au fost transportaţi la Spitalul Floreasca. În accident, au mai fost răniţi şi doi copii de cinci, respectiv şase ani, care au suferit mai multe traumatisme.