Statul îi va despăgubi şi pe deponenţii BRD pentru maşini Dacia

Deputaţii au decis, miercuri, că vor fi despăgubite de stat şi persoanele care au depus bani la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia, iar, în perioada de până în 15 februarie 1992, i-au transferat la BRD.

Urmărește
523 afișări
Imaginea articolului Statul îi va despăgubi şi pe deponenţii BRD pentru maşini Dacia

Statul îi va despăgubi şi pe deponenţii BRD pentru maşini Dacia (Imagine: Mediafax Foto)

Camera Deputaţilor a adoptat, în acest sens, Ordonanţa de urgenţă nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme, introducând un amendament privind despăgubirea persoanelor care au avut banii la BRD.

Parlamentul a adoptat, în sesiunea trecută, cu acceptul Guvernului, o lege care acorda despăgubiri persoanelor care au depus bani la CEC înainte de 1989 pentru achiziţionarea unui autoturism Dacia, dar nu a prevăzut nimic în legătură cu cei care şi-au transferat banii la BRD.

Deputatul PC, Lia Ardelean, a precizat că BRD nu a pus la dispoziţie situaţia privind deponenţii pentru achiziţionarea acestor maşini, aşa că acest lucru nu a fost inclus în legea iniţială.

Camera Deputaţilor este for decizional în privinţa acestui proiect.

Preşedintele interimar Nicolae Văcăroiu a semnat în data de 23 mai decretul de promulgare a legii privind despăgubirea celor care au depus bani la CEC în vederea cumpărării de autoturisme Dacia.

Legea privind despăgubirea celor care au depus bani la CEC pentru cumpărarea de autoturisme Dacia, iniţiată de PC, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în data de 8 mai şi stabileşte că despăgubirile vor consta în titluri de stat, care vor fi distribuite în 2008.

Potrivit legii, persoanele fizice care au depus la CEC, până la 1 noiembrie 1990, sume de bani pentru achiziţionarea de autoturisme Dacia, vor primi în 2008 titluri de stat cu maturitate între 1 şi 2 ani.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu numai un vot împotrivă, majoritatea deputaţilor arătând că este benefică şi reparatorie.

Guvernul a decis în data de 24 septembrie ca despăgubirea deponenţilor CEC pentru achiziţia de maşini Dacia să înceapă la 30 octombrie, cu două luni mai devreme faţă de termenul prevăzut iniţial pentru a doua parte a lunii decembrie, iar valoarea sumelor alocate să fie majorată de la 759 milioane lei la 760 milioane lei.

Totodată, numărul beneficiarilor a crescut de la 37.462 de persoane la 37.478 deponenţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici