Malawi, unde cultivarea şi comerţul cu canabis medicinal este legală, i-a cerut oficial lui Mike Tyson să devină ambasador al industriei locale, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului Agriculturii.
„Malawi nu poate face asta singur în acest sector complex şi are nevoie de un partener. Aş dori să vă numesc, domnule Mike Tyson, ambasador al sectorului canabisului în Malawi”, a scris ministrul, într-o scrisoare către fostul campion mondial la categoria grea, pe 1 noiembrie. Nu se ştie dacă a primit răspuns la ofertă.
După o carieră tumultoasă în box, în mijlocul certurilor şi al arestărilor, Iron Mike a fost foarte activ în afacerea legală cu canabis, în ultimii ani. La sfârşitul lunii octombrie, revista americană Forbes a anunţat lansarea de către boxer a unei noi companii de comercializare a produselor de canabis în Statele Unite.
Malawi s-a alăturat listei ţărilor africane care permit utilizarea medicinală la începutul anului 2020, în special pentru a compensa scăderea producţiei de tutun.
Este permisă şi producţia şi vânzarea pentru fabricarea ţesăturilor şi frânghiilor. Descris uneori drept „aurul din Malawi”, canabisul a fost cultivat ilegal de ani de zile. Tyson, în ultimele zile, a revenit în lumina reflectoarelor pentru declaraţiile belicoase despre utilizarea veninului de broască râioasă Sonora pentru a se droga.