- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (15.06.2012, 11:47)
- Alexandru Moise , Thomas Dinca ,
Statul trebuie să achite despăgubiri de cel puţin 14 milioane lei pentru concedieri efectuate în 2009
Statul este obligat să plătească despăgubiri de peste 14 milioane lei, la care se adaugă alte sume în valută şi daune care nu au fost deocamdată calculate de către diferite ministere, pentru un număr de 850 de persoane care au fost concediate din administraţie şi au acţionat Guvernul Boc în instanţă.
Urmărește
427 afișări
Statul trebuie să achite despăgubiri de cel puţin 14 milioane lei pentru concedieri efectuate în 2009 (Imagine: Shutterstock)
Obligaţia statului de a achita aceste despăgubiri este indicată într-un document analizat la nivelul Guvernului privind "persoanele care au câştigat în instanţă, definitiv şi irevocabil, la nivelul fiecărui minister, în urma destituirilor şi concedierilor efectuate ilegal", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Potrivit acestora, din analiza datelor rezultă că au fost raportate 850 de litigii, reprezentând, în general, acţiuni în contencios administrativ aflate pe rolul instanţelor prin care s-a solicitat anularea actelor administrative emise în temeiul dispoziţiilor OU 37/2009 şi/sau OU 105/2009 şi reîncadrarea în funcţia publică deţinută anterior, cu plata drepturilor salariale şi/sau a daunelor morale.
În aprilie 2009, Guvernul Boc a emis Ordonanţa de Urgenţă 37/2009 prin care toţi directorii de servicii deconcentrate din ţară au fost schimbaţi din funcţii, cu argumentul "îmbunătăţirii activităţii administraţiei publice".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Această ordonanţă a fost declarată neconstituţională, dar Guvernul a revenit cu un nou act normativ similar, respectiv Ordonanţa de Urgenţă 105/2009, prin care a preluat integral conţinutul ordonanţei anterioare. Şi acest act normativ a fost declarat drept neconstituţional de către Curtea Constituţională.
Sursele citate au arătat că din analiza efectuată la nivelul Executivului rezultă că, pentru persoanele care au contestat în instanţă decizia de concediere şi au avut câştig de cauză, statul trebuie să achite despăgubiri totale de peste 14,2 milioane lei, 10.000 euro şi 15.955 dolari, la care se adaugă sume care nu au fost deocamdată calculate de ministerele Agriculturii, Educaţiei, Comunicaţiilor, Afacerilor Externe.
"Unele ministere nu au comunicat sumele cu titlu de despăgubiri, pentru că nu toate obligaţiile de plată, plus dobânzile aferente şi penalităţile, au fost cuantificate prin sentinţele civile pronunţate de către instanţă. Determinarea exactă a sumelor de plată, plus dobânzile aferente şi penalităţile, se va realiza de către direcţiile de specialitate existente la nivelul fiecărui angajator, la momentul punerii în executare a sentinţelor rămase definitive şi irevocabile", au declarat sursele.
Premierul Victor Ponta a declarat, la începutul lunii iunie, că Guvernul va acţiona în instanţă împotriva foştilor demnitari care au creat prejudicii inclusiv prin schimbarea politică a şefilor diferitelor structuri din administraţie, directori demişi care solicită în prezent daune din partea statului.
El a arătat că sute de şefi din administraţie concediaţi la instalarea Guvernului Boc au dat în judecată Executivul şi au câştigat, iar actualul Cabinet trebuie să le achite daunele.
Premierul a precizat că Executivul va încerca să obţină banii de la persoanele care au semnat actele de demitere.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe