Protestatarul cunoscut drept „Stegarul dac” nu se lasă. După ce recent s-a urcat pe o macara și într-un copac de lângă Arestul Central al Poliției Capitalei, vineri, el s-a cățărat pe gardul Palatului Parlamentului. Protestatarul este păzit de jandarmi, anunță Gândul.
Deși se află sub control judiciar, în urma altui incident similar în cadrul căruia protesta ca urmare a încarcerării lui Bogdan Peșchir, finanțatorul lui Călin Georgescu, „Stegarul dac” a ajuns din nou în atenția autorităților.
Vineri, Cezar Avrămuță a protestat din nou în maniera caracteristică. De data aceasta, s-a urcat pe gardul Palatului Parlamentului.
Mai mulți jandarmi se află la fața locului.